SUSTIN CAMPANIA

SUSTIN CAMPANIA

duminică, 20 septembrie 2009

În fugă, cu mult drag

Am acum faţă de voi, dragii mei cititori de blog, sentimentul care mă duce la spovedanie... Nu zâmbiţi, mă simt vinovată că n-am mai scris de prea multă vreme, căci vremea a zburat şi toate întâmplările zilelor scurse, m-au acaparat nepermis de mult şi de total.

După săptămânile de pregătiri pentru sfinţirea bisericii, săptămâni care m-au scos din timp, din timpul şi mai ales, cei mai rău, ritmul casei mele m-am trezit că odată cu începutul şcolii trebuie să înceapă şi reconstruirea ritmului familial, eventual, de dorit, unul mai eficient şi mai rodnic pentru educaţia copiilor noştri.

Mă aflu deci, la perioade de început de drum şi mă felicit că nu l-am dat pe Nectarie la şcoală, deşi are 6 ani împliniţi, căci ar fi fost un program imposibil de împlinit. M-am gândit că va trebui să-i dedic mult mai mult timp şi n-aş fi avut , efectiv, de unde, aşa că la anul va creşte Theofan şi va fi "preluat" de Simeon ca partener de joacă iar eu voi fi mama lui Nectarie elev în clasa I, căci Anastasia s-a descurcat de pe la începuturi mai mult singură!
Dacă mă credeţi şi acest post îl scriu de vreo trei zile, câte trei rânduri... Spuneţi-mi, dragilor, şi la voi e la fel, sau numai la mine totul este ca într-o vârtelniţă? V-aş scrie tare multe şi nu am timpul necesar căci îndată se trezeşte Theofan, vin ceilalţi de la şcoală şi grădiniţă şi totul în casă mă aşteaptă să le iau la mână. Ce minunat este totul, chiar şi într-o aşa situaţie! Vorbesc serios, este atâta treabă de făcut încât, am eu o vorbă, n-ai timp nici să mori. Şi slavă lui Dumnezeu că toţi sunt sănătoşi, voioşi, frumoşi, voinici şi puşi pe şotii întreaga zi.

Şi pentru că ştiu că aşteptaţi măcar câteva fotografii vă voi da acum câteva cu biserica iar povestirea momentului sfinţirii o las pe altădată, mai cu tihnă, pentru că nu voi uita nimic, căci am trăit totul la intensitate peste măsura firii.
Vă îmbrăţişez pe toţi, ştiuţi şi neştiuţi, vă rog pomeniţi-mă şi pe mine la neorganizaţi, poate vor prinde contur câteva reguli fixe, spre folosul tuturor.

Maica Domnului, pictată pe bolta Sfântului Altar, este o minunăţie, nu este reuşită deloc fotografia, dar toţi au rămas uimiţi şi cutremuraţi de frumuseţea reprezentării. Acolo nu este o imagine, este o prezenţă vie, caldă, învăluitoare. Voi încerca să prind pictura în imagini mai reuşite, fotografic şi nădăjduiesc să puteţi simţi taina Ei. Multă pace, bucurie şi lumină în vieţile tuturor...