SUSTIN CAMPANIA

SUSTIN CAMPANIA

marți, 23 iunie 2009

Cu ochi deschişi



Am culcat copiii şi derulez imaginile din ultimele zile gândindu-mă la profunzimea vieţii care se scurge prin noi, conştient sau nu.
În seara asta m-am pornit cu cinci copii la priveghere la Sf. Ioan. Ai mei patru şi o nepoţică ce este la noi de două zile. Este o experienţă mai cuprinzătoare parcă, să pregăteşti cinci rânduri de haine, să îmbraci vreo doi copii şi să porneşti la drum. Priveam cu alţi ochi, sau mai bine zis, priveam cu ochi deschişi spectacolul ce-l reprezenta întreaga mea activitate.
Duminica ce a trecut eram cu copiii mei la biserică şi o femeie, în vârstă dar fără copii, mă privea şi-mi spuse: " Ce fericită sunteţi!" şi a trebuit să recunosc instantaneu că da, mai ales că tocmai atunci cei mari mi-l pupau de zor pe cel mic. Atunci mi s-au deschis ochii, mă priveam şi ne priveam cu ochii realităţii exterioare.
În seara asta la mănăstire în timpul slujbei a început o ploaie de pomină. Am plecat de acasă fără umbrelă, deşi punând un picuţ mai devreme hainele la uscat mă gândeam că le va uda ploaia ce se vedea venind. Şi totuşi am plecat cu cinci copiii fără nici o umbrelă. Aşa că atunci când uriaşii nori au adus ploaia ne-am retras pe unde am putut înghesuindu-ne alături de alţii ca noi, pelerini la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Şi copiii în acea înghesuială au cam început să se plângă că n-au loc, că vor la biserică, că le este frig, că unde-i tata ş.a. Privindu-le feţişoarele îi linişteam că îndată se va termina ploaia şi totul va intra în normal. Şi brusc, privindu-i m-am gândit la mamele care plecau cu copiii lor în evacuare, în exil, în cine ştie ce locuri necunoscute şi neavând nimic cu ei, neştiind unde şi ce anume îi aşteaptă pe viitor. Şi mi-am amintit de vorbele femeii mele din duminica pomenită.
După ce a stat, cât de cât ploaia, am pornit cu ei spre maşină, care era mai departe datorită aglomeraţiei din dreptul mănăstirii. Pe drum erau din loc în loc oameni, suceveni, care ofereau pelerinilor sarmale, colăcei, suc şi diverse. M-am trezit astfel cu un colac în mână şi vrând să-refuz, gândindu-mă că eu nu sunt de departe şi că mai bine este să fie dat la cei veniţi de departe, m-am văzut din nou cu ochi deschişi şi anume m-am văzut o mamă cu copil mic în port-bebe urmată de alţi cinci şi ... n-am mai refuzat colacul, m-am întors doar să-l dau copiilor şi să le spun să-l împartă. Dar în spatele meu mi-am văzut copiii, fiecare cu câte un colac în mână, foarte fericiţi şi cu prima îmbucătură deja servită :). Am înţeles că era o pomană foarte primită. La următorul grup de oameni ne-am pomenit cu toţii, din nou, cu câte o farfurie de sarmale fierbinţi în mâini. I-am văzut pe copii cum ar fi mâncat sarmalele pe loc dacă n-ar fi fost fierbinţi şi dacă n-ar fi plouat încă.
Fericiţi ne-am continuat drumul spre maşină, încărcaţi cu bunătăţile primite şi mare ne-ar fi rămas bucuria dacă n-am fi găsit maşina prinsă ca-n menghină de alte două din faţă şi din spate.
Ei dar, cu multă dibăcie şi învărtind serios de volan când la dreapta când la stânga, am ajuns acasă spre a ne consuma bucuria complet.
M-am bucurat şi eu şi mai ales am înţeles că totul este dar, un Dar de Sus, milostenia oamenilor din seara asta, vorbele femeii, gândul meu cu refugiaţii, totul m-a convins că viaţa este un dar. Un dar minunat pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l valorizăm cu valoare cerească, iar copiii noştri fac să valoreze astfel viaţa noastră.
Un dar pe care astăzi l-am primit de la sfinţii dragi: Ioan Botezătorul şi Ioan cel Nou pe care îi rog să ne ocrotească pe toţi, umplându-ne de revărsare de bucurie şi binecuvântare. Amin.

3 comentarii:

  1. Iuliana, o imbratisare stransa..stransa!

    Cât de importantă este o îmbrăţişare? Poţi da un răspuns aici http://psalmdedor.blogspot.com/2009/06/cat-de-importanta-este-o-imbratisare.html.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer? Ma plec in fata ta si a celorlalte mame cu multi prunci, care si-au supus viata intreaga voii lui Dumnezeu! Aceasta este adevarata binecuvantare, cu asta vom trece noi femeile dincolo, cand va veni vremea. Aceasta este bogatia sufleteasca a mamei si prin ea va primi roade pe masura! Chiar esti o mamica fericita! Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere