SUSTIN CAMPANIA

SUSTIN CAMPANIA
Se afișează postările cu eticheta Gânduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gânduri. Afișați toate postările

duminică, 20 septembrie 2009

În fugă, cu mult drag

Am acum faţă de voi, dragii mei cititori de blog, sentimentul care mă duce la spovedanie... Nu zâmbiţi, mă simt vinovată că n-am mai scris de prea multă vreme, căci vremea a zburat şi toate întâmplările zilelor scurse, m-au acaparat nepermis de mult şi de total.

După săptămânile de pregătiri pentru sfinţirea bisericii, săptămâni care m-au scos din timp, din timpul şi mai ales, cei mai rău, ritmul casei mele m-am trezit că odată cu începutul şcolii trebuie să înceapă şi reconstruirea ritmului familial, eventual, de dorit, unul mai eficient şi mai rodnic pentru educaţia copiilor noştri.

Mă aflu deci, la perioade de început de drum şi mă felicit că nu l-am dat pe Nectarie la şcoală, deşi are 6 ani împliniţi, căci ar fi fost un program imposibil de împlinit. M-am gândit că va trebui să-i dedic mult mai mult timp şi n-aş fi avut , efectiv, de unde, aşa că la anul va creşte Theofan şi va fi "preluat" de Simeon ca partener de joacă iar eu voi fi mama lui Nectarie elev în clasa I, căci Anastasia s-a descurcat de pe la începuturi mai mult singură!
Dacă mă credeţi şi acest post îl scriu de vreo trei zile, câte trei rânduri... Spuneţi-mi, dragilor, şi la voi e la fel, sau numai la mine totul este ca într-o vârtelniţă? V-aş scrie tare multe şi nu am timpul necesar căci îndată se trezeşte Theofan, vin ceilalţi de la şcoală şi grădiniţă şi totul în casă mă aşteaptă să le iau la mână. Ce minunat este totul, chiar şi într-o aşa situaţie! Vorbesc serios, este atâta treabă de făcut încât, am eu o vorbă, n-ai timp nici să mori. Şi slavă lui Dumnezeu că toţi sunt sănătoşi, voioşi, frumoşi, voinici şi puşi pe şotii întreaga zi.

Şi pentru că ştiu că aşteptaţi măcar câteva fotografii vă voi da acum câteva cu biserica iar povestirea momentului sfinţirii o las pe altădată, mai cu tihnă, pentru că nu voi uita nimic, căci am trăit totul la intensitate peste măsura firii.
Vă îmbrăţişez pe toţi, ştiuţi şi neştiuţi, vă rog pomeniţi-mă şi pe mine la neorganizaţi, poate vor prinde contur câteva reguli fixe, spre folosul tuturor.

Maica Domnului, pictată pe bolta Sfântului Altar, este o minunăţie, nu este reuşită deloc fotografia, dar toţi au rămas uimiţi şi cutremuraţi de frumuseţea reprezentării. Acolo nu este o imagine, este o prezenţă vie, caldă, învăluitoare. Voi încerca să prind pictura în imagini mai reuşite, fotografic şi nădăjduiesc să puteţi simţi taina Ei. Multă pace, bucurie şi lumină în vieţile tuturor...

joi, 20 august 2009

Roadele blogului

Ieri am gustat din primele roade ale blogului. Mai concret, am trăit prima întâlnire din virtual în real. Am avut deci emoţia întâlnirii cu Irina şi Mariana, căci până ieri mă întâlneam cu Dulce casă şi Psalm de dor. Bucuria şi folosul unei întâlniri virtuale aţi gustat-o şi o gustaţi mereu. Eu acum vă rog să faceţi totul pentru a gusta din cealaltă, şi fiţi siguri că vor apărea ispite, eu una am rămas ieri pe undeva prin oraş cu maşina la ora la care trebuia să fiu la întâlnirea cu fetele căci mi s-a rupt cablul de acceleraţie :(. Dar cu îngăduinţa fetelor am ajuns până la urmă :)).
Două fete minunate, una mai minunată ca cealaltă, simţeam şi vedeam cât de bine m-ar completa în părţile mele deficitare. Să vă vorbesc de tenacitatea şi entuziasmul Irinei sau poate să vă povestesc de căldura şi blândeţea Marianei... Nu, asta o fac ele foarte frumos pe blogurile lor. Eu vă voi spune că mi-a fost foarte bine împreună cu ele, că nu ştiu dacă nu am vorbit eu prea mult, bafta lor că s-au întâlnit înainte de venirea mea, că orice subiect am fi abordat ne-ar fi trebuit mai multe zile să avem impresia doar că l-am epuizat, că am plecat zburând şi promiţându-mi că voi lua ca albina tot ce este bun în ele încercând să le semăn.
Şi, cum le-am spus şi lor, este minunat că de acum nu vor fi doar Irina şi Mariana ci vor fi mai mult: aaaa, Irinaaa şi Marianaaa, cum să nu le ştiu!!
Aşa că, daţi-mi voie să le îmbrăţişez, astfel încât să pot cuprinde în îmbrăţişare toate gândurile şi pe toţi cei dragi ai lor. Iar vouă tuturor nu vă fac sâc, sâc ci vă invit la alte întâlniri din virtual în real. Credeţi-mă, vă va fi tare bine...
Până atunci, pregătirile de sfinţire abia au început şi aseară simţeam deja că mă ia o oboseală. Dar cu rugăciunile voastre dragilor, voi reuşi să ajung la linia de sosire.

marți, 23 iunie 2009

Cu ochi deschişi



Am culcat copiii şi derulez imaginile din ultimele zile gândindu-mă la profunzimea vieţii care se scurge prin noi, conştient sau nu.
În seara asta m-am pornit cu cinci copii la priveghere la Sf. Ioan. Ai mei patru şi o nepoţică ce este la noi de două zile. Este o experienţă mai cuprinzătoare parcă, să pregăteşti cinci rânduri de haine, să îmbraci vreo doi copii şi să porneşti la drum. Priveam cu alţi ochi, sau mai bine zis, priveam cu ochi deschişi spectacolul ce-l reprezenta întreaga mea activitate.
Duminica ce a trecut eram cu copiii mei la biserică şi o femeie, în vârstă dar fără copii, mă privea şi-mi spuse: " Ce fericită sunteţi!" şi a trebuit să recunosc instantaneu că da, mai ales că tocmai atunci cei mari mi-l pupau de zor pe cel mic. Atunci mi s-au deschis ochii, mă priveam şi ne priveam cu ochii realităţii exterioare.
În seara asta la mănăstire în timpul slujbei a început o ploaie de pomină. Am plecat de acasă fără umbrelă, deşi punând un picuţ mai devreme hainele la uscat mă gândeam că le va uda ploaia ce se vedea venind. Şi totuşi am plecat cu cinci copiii fără nici o umbrelă. Aşa că atunci când uriaşii nori au adus ploaia ne-am retras pe unde am putut înghesuindu-ne alături de alţii ca noi, pelerini la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Şi copiii în acea înghesuială au cam început să se plângă că n-au loc, că vor la biserică, că le este frig, că unde-i tata ş.a. Privindu-le feţişoarele îi linişteam că îndată se va termina ploaia şi totul va intra în normal. Şi brusc, privindu-i m-am gândit la mamele care plecau cu copiii lor în evacuare, în exil, în cine ştie ce locuri necunoscute şi neavând nimic cu ei, neştiind unde şi ce anume îi aşteaptă pe viitor. Şi mi-am amintit de vorbele femeii mele din duminica pomenită.
După ce a stat, cât de cât ploaia, am pornit cu ei spre maşină, care era mai departe datorită aglomeraţiei din dreptul mănăstirii. Pe drum erau din loc în loc oameni, suceveni, care ofereau pelerinilor sarmale, colăcei, suc şi diverse. M-am trezit astfel cu un colac în mână şi vrând să-refuz, gândindu-mă că eu nu sunt de departe şi că mai bine este să fie dat la cei veniţi de departe, m-am văzut din nou cu ochi deschişi şi anume m-am văzut o mamă cu copil mic în port-bebe urmată de alţi cinci şi ... n-am mai refuzat colacul, m-am întors doar să-l dau copiilor şi să le spun să-l împartă. Dar în spatele meu mi-am văzut copiii, fiecare cu câte un colac în mână, foarte fericiţi şi cu prima îmbucătură deja servită :). Am înţeles că era o pomană foarte primită. La următorul grup de oameni ne-am pomenit cu toţii, din nou, cu câte o farfurie de sarmale fierbinţi în mâini. I-am văzut pe copii cum ar fi mâncat sarmalele pe loc dacă n-ar fi fost fierbinţi şi dacă n-ar fi plouat încă.
Fericiţi ne-am continuat drumul spre maşină, încărcaţi cu bunătăţile primite şi mare ne-ar fi rămas bucuria dacă n-am fi găsit maşina prinsă ca-n menghină de alte două din faţă şi din spate.
Ei dar, cu multă dibăcie şi învărtind serios de volan când la dreapta când la stânga, am ajuns acasă spre a ne consuma bucuria complet.
M-am bucurat şi eu şi mai ales am înţeles că totul este dar, un Dar de Sus, milostenia oamenilor din seara asta, vorbele femeii, gândul meu cu refugiaţii, totul m-a convins că viaţa este un dar. Un dar minunat pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l valorizăm cu valoare cerească, iar copiii noştri fac să valoreze astfel viaţa noastră.
Un dar pe care astăzi l-am primit de la sfinţii dragi: Ioan Botezătorul şi Ioan cel Nou pe care îi rog să ne ocrotească pe toţi, umplându-ne de revărsare de bucurie şi binecuvântare. Amin.

duminică, 31 mai 2009

Ploaia

M-am trezit ieri dimineaţă într-un optimism cu nedepistată sursă. Îmi venea să zburd şi chiar am făcut-o în drumul dinspre cameră spre coşul de gunoi cu pampers-ul proaspăt schimbat în mână :)
Între timp constat că soţul meu n-a dat drumul găinilor şi pornesc într-acolo cu avânt când ... stop, da, am aflat de unde mi se trăgea entuziasmul: plouase. Ei şi?, veţi spune, ei şi vă spun că m-a refăcut această ploaie asemeni firului de iarbă şi întregului pământ îmbujorat de drag şi bucurie. Şi asta prin somn, prin nebăgare de seamă! Afară totul mirosea a frânturi de copilărie, când mergeam cu ai mei în staţiune la munte şi constatam că acolo miroase "altfel". Atât de altfel încât şi Anastasia îmi spuse, cu capul îţit pe uşă, că miroase "a munte". Da, mirosea curat şi în plus cu aromă de fum, de la focurile făcute de nişte vecini mai friguroşi. Era atât de minunat că-mi certam plămânii că nu pot cuprinde întregul aer tot, să-mi fac provizii pentru viaţa'ntreagă.
Dar dragii mei, astăzi, tot după altă ploaie, am constatat că până şi lumina e mai curată, căci pe geamul proaspăt şters la bucătărie, care are vederea spre răsărit, îmi strălucea peisajul întreg de aproape şi de departe, dar nu de la proaspăt şters. Nu, căci ieşită afară am văzut că totul strălucea în aceeaşi serafică lumină.
Îmi pare rău, cred că şi vouă, că nu sunt pusă la punct cu tehnica de fotografiere, promit să-mi fac temele complet cât de curând.
În rest, numai de bine, creştem, gângurim, chiuim, sărim calul cu obrăzniciile, repetăm poezii pentru serbare, aşteptăm cu emoţie examenul de absolvire anul I de pian, facem planuri de vacanţă şi mai presus de toate aşteptăm sa plecăm ... "la munte".
Deocamdată ne pregătim să plecăm cu toţii la biserică şi credeţi-mă că la noi durează pregătirea! E Duminica Sfinţilor Părinţi de la sinodul I ecumenic.
Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!

PS: nu vi se pare că ceva s-a schimbat şi-n stilul comunicării mele?, să fie oare de la ploaie sau mai degrabă de la Shakespeare, căci tocmai am terminat de recitit "Viaţa şi moartea regelui Richard al III lea"??
Oricum, vă îmbrăţişez cu drag.

joi, 28 mai 2009

Despre şi pentru copii

Ce repede trece timpul!! În curând pruncuşorul meu va avea 3 luni şi mă întreb când s-au scurs minunatele clipe... N-am mai reuşit să scriu nimic pe blogul meu, dar nu m-am putut opri să mai citesc de pe ale voastre. Mi-am încărcat bateriile cu bucuriile oferite de copiii mei, cu frumuseţea zilelor de primăvară, cu întâlnirile cu prietenii, întâlniri generate de "rodin" (vă veţi întreba ce este asta?, ei bine nici eu n-am ştiut până am ajuns în Bucovina, este vorba de prima vizită care se face unei familii în care s-a născut un prunc şi se vine cu daruri pentru cel mic dar şi produse alimentare pentru "întărirea mamei"!).
Astăzi, de praznicul Înălţării Domnului, am fost după slujbă la monumentul eroilor ridicat în satul nostru. A fost din nou un moment impresionant, pentru că este acesta un prilej de a sădi în inimile copiilor şi tinerilor, o valoare necesară sufletului lor, asemeni iubirii de bine şi de frumos. E grea munca asta, de a îndruma cugetul cel zburdalnic şi uşor purtat de vânt, dar fără de ea zadarnică ar fi orice altă trudă. Minunea, ajutorul vine din, încă, entuziasmul copiilor la astfel de activităţi. Am reuşit, de aceea, să-i învăţ într-o zi(!) un cântec patriotic. Programul pregătit cu copiii, elevii de la şcoală, a fost impresionant, alcătuit din cântecele clasice: "A sosit ziua dreptăţii", "Treceţi batalioane", "Hai să-ntindem hora mare" şi cântecul cel nou, împreună cu câteva poezii de Radu Gyr, Aron Cotruş şi o baladă cu autor necunoscut.
Trebuie să vă spun însă şi de "prestaţia" viceprimarului ce se doreşte primar, prezent în scop de impresionare electorală, şi care a vorbit non stop cu cine prindea prin apropiere, nepăsându-i de munca, efortul şi emoţia copiilor. De unde se vede că politicienii sunt clonaţi pe aceleaşi non valori şi neschimbabilă atitudine...

Iar pentru final să vă spun ce am descoperit pe net foarte folositor pentru copii. Este vorba despre o carte de colorat icoane, mai bine zis, sunt câteva zeci de icoane praznicale şi de sfinţi (39) ce se pot colora de copii. Dar pentru că eu am o mare dorinţă, ca în viitor copiii mei să picteze icoane, am ales nu varianta de a-i pune la colorat ci pe cea de a-i pune să copieze pe o foaie suprapusă imaginea, respectiv icoana, pe care abia apoi şi-o pot colora. Toţi cei trei copii ai mei au fost foarte încântaţi şi fiecare a realizat copierea la măsura vârstei lor, oricum a prins activitatea asta şi la 3 şi la 6 şi la 8 ani. Vă încurajez de aceea să daţi şi copiilor voştri, nemaivorbind de faptul că fiind vorba de icoane, le-am sugerat să fie foarte atenţi şi serioşi.
O noapte frumoasă vă doresc, la noi tocmai plouă şi mie îmi vine să chiui de bucurie pentru ploaia asta, pe care sincer nu mai îndrăzneam să o cerem de la Dumnezeu după "spectacolul" gay "găzduit" pe pământul nostru.

joi, 12 februarie 2009

Leapşa

Bun exerciţiu de meditaţie îmi propune MihaelaMaria! Mulţumesc pentru provocare...

Deci, ce nu-mi place să văd la mine în casă, în materie de amenajări, decoraţiuni ş.a?
Să vă spun din start că în mine se dă o luptă de a "promova" doar ce este tradiţional, rustic. Cu toate acestea, mă trezesc admirând şi elemente moderne cărora uneori le devin pradă ca şi cumpărător. Aici văd eu lipsa unei educaţii coerente pe baze solide, nediluate, neamestecate de valoare şi nonvaloare şi mai apoi lipsa, interioară cred, a unei trainice culturi estetice, a frumosului frumos. Pe de altă parte, faptul de a nu avea incă o casă a noastră, mă face să accept compromisuri stil bazar, adică mă mulţumesc cu ce ne pot da unii şi alţii urmărind strict aspectul utilităţii.

Voi încerca totuşi...
Nu-mi plac băile foarte mici şi mai ales bucătăriile mici, copilăria mea m-a "săturat" de astfel de cutiuţe existente din plin în apartamentele blocurilor noastre din epoca de aur.
Nu-mi plac pereţii încărcaţi de stucaturi, calciu, culori şi cine mai ştie ce!
Nu-mi plac geamurile mici, îmi plac şi mă odihnesc foarte bine camerele luminoase, cu expunere solară şi eventual spre grădină.
Nu pot respira în camerele cu multă mobilă în care pentru a ajunge de la uşă la geam te loveşti de toate elementele existente.
Nu am nici o "afecţiune" pentru bibelouri şi, din fericire, de cele câteva primite m-au scăpat copiii mei de la primii paşi pe care i-au făcut prin casă :).
Nu-mi plac, de fapt mă anulează, florile de plastic de prin vaze, evident că eu n-am nici una, şi tare mi-e greu să le scot şi din biserică, deşi vă asigur că cu fiecare curăţenie mai jumuleam câte una pentru a nu mai fi "prezentabilă".
Nu-mi place plasticul în general, asta nu înseamnă că mă dau în vânt după metal, sticlă sau alte elemente reci, dacă s-ar putea m-ar mulţumi tot ce este lemn.
Nu-mi place deloc ideea gresiei în sufragerie sau mă rog în living!?
Nu-mi place camera fără cărţi, la noi găseşti cărţi pretutindeni, e adevărat că nu se află mereu într-o ordine desăvârşită, dar pentru mine ele încălzesc foarte mult casa chiar şi aşa în neorânduială, mai mult poate că tocmai acest lucru arată că nu sunt de decor!
Nu-mi place casa fără flori, ghivece mai mici sau mai mari cu plante cu flori sau doar cu frunze ornamentale.
Nu-mi place casa fără copii, cu tot "riscul" ce-l presupune această minunată prezenţă!
Şi ar mai fi mai multe de spus, dar deja o mică "minunată prezenţă" nu mai are răbdare să mă mai lase la calculator, aşa că mă opresc aici, am conturat în mare câteva aspecte.

Dau leapşa mai departe pentru cei ce încă nu au studiat problema aceasta, care, după părerea mea, ajută mult la cunoaşterea proprie şi la stabilirea unui traseu conştient de viaţă.
Mulţumesc încă o dată, MihaelaMaria!

marți, 2 decembrie 2008

E vremea...?!

Sâmbătă, duminică, luni... trei zile minunate!

M-am întors dintr-o minunată şi densă călătorie. Veţi spune poate, ca mulţi dintre prieteni, ai călătorit, în situaţia ta? Eşti inconştientă! Ei bine nu, sunt conştientă că trebuie să fim activi, să ne îmbogăţim sufletul prin tot ceea ce viaţa ne pune la dispoziţie.


Aşa că, am fost sâmbătă la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Trebuia să merg, nu puteam să nu merg, mai ales că la Suceava, în ultima vreme, n-am prea avut ocazia să respir un aer tare de "înălţimi"! Şi acolo, m-am "desfătat" în atmosfera dinamică, tânără şi foarte vie a întâlnirii. Uitasem cum este să stai într-o sală plină de oameni vii, fremătând de idealuri frumoase şi dureroase. Uitasem, cum este să urmăreşti o curgere verbală în ritm de cascadă ameţitoare, să simţi în fiecare colţ al sălii minţi inteligente şi curate aflate la vârsta ta, dornice de rodire. Mă gândeam acolo, a venit vremea! E vremea noastră!!? Atâta zbucium, atâta frumuseţe risipită, atâţia ani de acumulări, de suferinţe, de înfrângeri. E vremea noastră? Oare, Doamne, ne-ai chemat să-Ţi fim? Noi doar întru Tine suntem cu adevărat, de aceea mă-ntrebam cu mare emoţie: E vremea...?!
Despre Forul Ortodox Român înfiinţat, acolo şi atunci, vom mai vorbi, căci abia acum începem să vorbim de el şi cu el.
Mai apoi, duminică, am fost la Aiud, cutremurător loc pentru conştiinţele cele adormite sau doar amorţite! O Sfântă Liturghie într-un Loc Sfânt şi într-un Timp Sfânt! Memoria Sf. Apostol Andrei, întemeietorul credinţei române, împreună cu memoria martirilor şi mărturisitorilor, apărătorii şi păstrătorii credinţei române. Ceva ce mintea nu poate descrie căci aici doar sufletul poate sta mărturie.


Şi poate pentru actualizarea acestor semnificaţii, pentru materializarea lor, pentru întruparea lor o Taină a Sfântului Botez săvârşită acolo, ca un îndemn spre "o naştere din nou" a noastră a tuturor! Crezul rostit ca naş, ce îndemn la smerenie, căci acolo alţii, ceilalţi, EI, l-au rostit cu sângele lor. Şi mulţimea de tineri participanţi la taină, martori şi ei ai acelei noi naşteri, împovăraţi sau mai bine zis, înaripaţi spre un rost nou al fiecăruia. Să te mântuieşti micuţă Ecaterina şi tot aşa să stăm cu toţii în Altarul cel de Sus!
Iar luni, în oraşul studenţiei celei de-a doua, Cluj Napoca. Întotdeauna mi-a plăcut acest oraş, mereu îl caut cu bucurie, e ceva unic în relaţia mea cu el, sunt amintirile cele frumoase, sunt cărămizile puse la edificiul sufletului meu acolo. L-am revăzut, deci, cu drag. Am mers din nou la Cofetăria Carpaţi, vis-a-vis de statuia lui Matei Corvin, aflată acum în restaurare. Acolo mergeam să ronţăim un covrig, să bem un suc şi mai ales să schimbăm gânduri din bune în mai bune, noi cei de la a doua facultate, "bătrânii". Mergeam atunci colegi, azi am merge mulţi dintre noi soţi, căci aşa a rânduit Dumnezeu că s-au format vreo 4 familii atunci. Şi tot ca atunci, cu aproape ultimii bani, restul de la biletele de drum, am mers să bem o cafea de astă dată, eu cu soţul şi cu finul Andrei în atmosfera zilei de 1 Decembrie. Ne-am plimbat până târziu în oraş, neuitând să revedem câţiva prieteni din generaţia de care pomeneam pe la început.


Şi ne-am întors acasă.
Vă spunem tuturor, nu vă opriţi nicicând cu gânduri, cu presupuneri, cu temeri din a porni la o mică aventură, o "nebunie" pentru ceilalţi, o necesitate pentru sufletul vostru. Lăsaţi-vă chemaţi şi ascultaţi chemarea, chiar şi în cele mai aparent nepotrivite momente, către locurile şi momentele de reîncărcare spirituală. Preţul au fost trei nopţi dormite în tren, căci banii niciodată nu au demnitatea de a cântări astfel de momente, trei nopţi pentru trei zile.
Dai deci întunericul pe lumină! Minunat schimb! Vă îndemn faceţi acest schimb ori de câte ori aveţi ocazia, gândiţi cu sufletul!
Vă îmbrăţişez cu lumină şi căldură...

luni, 24 noiembrie 2008

Bătălia pentru viaţă

Ce greu este să spui în marile momente de încercare: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate!".
În ziua de Sfântul Nectarie, duminică, familia noastră a experiat în parohie, cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: "Dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni" şi cele ale Fericirilor: "Fericiţi, cei prigoniţi pentru dreptate..." şi multe altele pe care le regăsim oriunde în literatura ortodoxă. Nu vreau să fie de laudă toate acestea, mai ales că n-am putut purta greutatea până la capăt. Căci peste 2 zile am ajuns la spital, speriată mai ales pentru puiul mic din burtică! Dar, Slavă Domnului, el era bine doar eu eram într-o stare foarte avansată de anemie. Şi peste încă 2 zile a venit, la spital pentru mine, vestea că tata socru a plecat spre cele veşnice. Aşa că a urmat o perioadă cu activităţi specifice dar mai ales cu meditaţii personale şi nu numai.
Ne-au întărit foarte mult adevăraţii prieteni, şi aceştia sunt numai în sânul Bisericii. Ei au înţeles bătălia şi au ales să ne stea alături, fiecare în modul lui şi le mulţumim tuturor pentru ajutorul şi susţinerea arătate!

Astăzi m-a sunat o bună prietenă, cu care aseară "plângeam" începerea Campaniei de vaccinare "împotriva" cancerului de col uterin la fetiţele de 9 ani, ca să-mi povestească ce i s-a întâmplat. Şi pentru că este un fapt pe care îl consider foarte important vreau să vi-l redau aici. Este profesoară la un liceu şi gândind că trebuie să facă ceva în legătură cu această campanie s-a hotărât ca, la ora de dirigenţie, să le vorbească elevilor săi despre acest nenorocit de vaccin. Ei bine, dragilor, peste câteva ore s-a trezit sunată de la presă de o voce "suavă şi hotărâtă", voce care a întrebat-o dacă organizează o campanie anti-vaccinare?! Respectiva prietenă i-a răspuns că nu face nici o campanie doar îşi informează elevii, în calitate de dirigintă, asupra riscurilor pe care le presupune acest vaccin. Evident că a fost întrebată şi de bazele pe care îşi argumentează atitudinea şi aici n-a avut nici o dificultate în a cita surse care au publicat, chiar dacă doar pe Internet, articole sau studii, române sau străine. Discuţia a fost mai consistentă eu vă mai spun doar că a rămas s-o mai sune şi mâine vocea suavă spre a-şi completa declaraţiile.
Vi se pare că seamănă a ceva cunoscut din istoria noastră mai mult sau mai puţin recentă? Eu am rămas interzisă ca reacţie. Ce urmăresc ei prin telefonul dat? Intimidare, susţinere, dezarmare, simplă informare, toate acestea sau nimic din acestea? Şi vă întreb care sunt mijloacele de a acţiona dincolo de spaţiul virtual, căci totuşi la Internet foarte puţini părinţi de fetiţe de 9 ani au acces. Mă refer, în mod special la cei din mediul rural, dar nu ruralul nostru de ex. aflat la 4 km de oraş, ci la cei curaţi cu inima aflaţi la zeci de km de cel mai apropiat oraş?
Astăzi am fost la ora de religie din sat şi mă uitam la singura fetiţă de clasa a 4a din şcoala noastră mică. O fetiţă atât de cuminte şi nevinovată! Şi prin ea vedeam miile de fetiţe din satele noastre. Dacă deja unele fete la clasa a 6-7a îşi pierd candoarea copilăriei, prin însăşi comportamentul lor, totuşi, la clasa a 4a fetiţele sunt încă curate şi nu mă refer, când spun toate acestea, sub nici o formă la virginitate ci doar la inocenţă.
Cineva mai spera că prin puterea lui Dumnezeu s-ar putea ca acest vaccin să nu-şi facă efectul. Da, este foarte adevărat, dar oare nu cerem prea mult de la Dumnezeu? Vrem minuni atât de palpabile şi noi ce oferim în dar? Singura atitudine care mă întăreşte este cea a lui Dan Puric, sau cum îi spunem noi "naşul Dan" căci el ni l-a botezat pe Simeon, care s-a curăţat deplin de temeri, frustrări, etichete şi spune lucrurilor pe nume oriunde, oricui şi oricând. Vă ofer chiar, preluat de pe blogul lui Claudiu Târziu o mică-mică secvenţă cu el de la târgul de carte Gaudeamus la lansarea cărţii "A treia forţă - România profundă" http://www.youtube.com/watch?v=wyiygt9ongI .
Să nu uit un lucru extrem de important. O maică venită de la mănăstirea Petru Vodă prin Suceava ne-a mărturisit că pr. Iustin Pârvu a spus despre fetele ce vor fi vaccinate acum că... vor muri!!! Nu ştiu sunt zvonuri, basme, înflorituri dar m-am îngrozit şi am zis să public şi această afirmaţie!?
Cert este că nu trebuie să tăcem deloc, să strigăm în gura mare şi la urechile tuturor cunoscuţilor şi mai puţin cunoscuţilor noştri că GARDASIL înseamnă MOARTE. Şi în mod sigur înseamnă moartea neamului nostru românesc! Să nu fie! Amin.

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Iertare

Nu mai găsesc deloc timp să scriu pe blog. De trei săptămâni ne luptăm cu moartea! Tata socru este foarte bolnav, credem că sunt ultimele sale zile. Ştim, şi este mângâietor acest gând, că din lupta cu moartea câştigă... viaţa veşnică, dar e greu şi dureros să vezi cum se stinge lângă tine, sub ochii tăi. Pomeniţi, vă rugăm, pe Alexandru în rugăciunile voastre şi ale bisericii, şi mai ales la Psaltire, foarte folositoare în această luptă a sufletului cu trupul. Mulţumim!

Am primit primele mele premii şi m-am bucurat nespus, doar că nu am timp acum să finalizez articolul legat de ele. Vă cer dar permisiunea să-l postez când voi avea timp, cu oricâtă întârziere ar fi, căci bucuria este la timpul prezent în orice moment!

Vă îmbrăţişez şi spicuiesc pe cât posibil din postările voastre.
Cu drag şi îndatorată în rugăciune, eu şi toţi ai mei!


joi, 16 octombrie 2008

Lecţia "din trecut"

Am descoperit un site grozav aici. L-am citit şi am râs copios, căci îmi erau toate atât de familiare! Încercaţi-l, cei din generaţia 70-80 care aţi avut "şansa" copilăriei în acele vremuri unice! Da, oricât de marcante ar fi unele momente ale vieţii noastre, mai uităm totuşi elemente din ea. Faceţi experienţa retrospectivei copilăriei, veţi avea sentimente interesante!

miercuri, 15 octombrie 2008

O plimbare cu maşina

N-am mai apucat să mai scriu pe blog şi nu că n-aş fi avut ce, sau că nu m-aş fi gândit. Atâtea activităţi au năvălit peste programul meu din zilele acestea, încât nu ştiam cu ce să încep şi cu ce să termin! Dar, una peste alta, toate s-au aranjat şi încerc acum să redefinesc spaţiul preocupărilor zilnice în tihnă.
Am cumpărat şi eu, pentru prima oară, revista "Lucru de mână", pe care ne-o recomandase Irina pe blogul ei, în care am găsit cu adevărat lucruri foarte frumoase şi care ne-au mobilizat, pe mine şi pe Anastasia, spre a încerca să facem şi noi ceva frumos de acolo. Aşa că, am început să coasem, mai mult ea pentru că ăsta este şi scopul, pe o bucată de etamină un chenar în diverse modele iar în interior vom prinde câţiva puiuţi şi vreo doi iepuraşi. Când terminăm vă vom arăta, cu multă bucurie, ce ispravă a ieşit.
Am găsit ceva tentant aici, lucrat din frunzele toamnei şi de aceea în micul nostru pelerinaj de ziua cuvioasei Parascheva, am cules din curtea mănăstirii Humor frunze de arţar pe care dorim să le prindem într-un buchet de toamnă.
Ne apropiem tot mai mult cu biserica de final, în mare vorbind, căci mai sunt nenumărate lucruri şi mai ales lucrări de făcut, şi zilele acestea am cumpărat un brâu din gresie de exterior pentru turla centrală. Ne-am tot străduit să găsim ceva cât mai potrivit ca model şi ne doream şi culoare, dar socoteala de acasă cu cea din târg... De aceea acum efectuez o operaţiune care mie îmi face mare plăcere, am de pictat cu negru ornamentaţia în relief a gresiei, pentru a obţine un contrast mai potrivit, care să şi pună în valoare modelul, ţinând cont că turla este la mare înălţime şi este acoperită cu tegola neagră. Tare mi-ar place să vă pot arăta despre ce este vorba...
Aminteam de un pelerinaj. Da, marţi după slujbă, ne-am urcat cu toţii în maşină şi am pornit la drum. A fost minunat, am prins o zi minunată de toamnă şi ne-am răsfăţat sufletele la mănăstirile: Râşca, Voroneţ şi Humor. Mănăstirea Râşca am găsit-o, parcă, mai frumoasă ca niciodată. Era tot interiorul mănăstirii invadat de flori, e uimitor pentru o mănăstire de călugări, sincer, eu doar la mănăstirea Horaiţa am mai văzut atât de multe flori într-o mănăstire de călugări; eu chiar consideram că florile sunt apanajul mănăstirilor de maici! Era, deci, plin de flori şi în plus în acea zi se auzea în toată curtea Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cântat de Marian Moise. Era o atmosferă copleşitoare, de bucurie şi pace rară. Am avut bucuria să ne închinăm la o raclă cu sfinte moaşte din care amintesc: Sf. Spiridon, Sf. Pantelimon, Sf. Teodor Tiron, Sf. Haralambie şi alţii. M-am plimbat o bună vreme cu copiii prin curte, adulmecând trandafirii, bucurându-ne de toate florile, plantele şi de muzica ce ne însoţea. Să vă mai spun cum Simeon a apărut la noi, la un moment dat, cu o farfurie plină de prăjituri... Eu nu puteam înţelege, dar m-am dumirit mai apoi, cum că a trecut pe lângă el un părinte, ce servea la trapeză, cu două farfurii cu prăjituri, l-a invitat pe Simeon să servească o prăjitură şi el... a luat toată farfuria!!! Ne-am prăpădit de râs imaginându-ne scena şi mai ales bucuria lui Simeon.
Voroneţul ne aştepta în minunatul lui veşmânt, frământat de mulţime de grupuri de turişti străini; Anastasia îmi spune chiar că parcă n-am fi în România când auzi vorbind în jur numai limbi străine! Ne-am închinat cu drag la mormântul Sfântului Daniil Sihastrul, duhovnicul Sfântului Ştefan cel Mare care este special pentru noi, deoarece ne-am cununat într-o zi de 2 iulie. Iar băieţii mei îl recunosc pe Sfântul Ştefan în orice icoană, imagine sau statuie. Nectarie mi-a pus câteva întrebări legate de iconografia mănăstirii şi m-a uimit cu modul lui de a privi lucrurile.
Apoi, am mers la Humor, această mănăstire îmi este mie apropiată sufleteşte, mă gândeam demult că dacă ar fi fost să mă călugăresc Humorul era pe lista mănăstirilor candidate. Au maicile de acolo o blândeţe şi o dragoste care, niciodată când am fost la mănăstirea aceasta, nu au fost anulate prin vreun gest surprins chiar şi cu un ochi de vultur. Se află acolo în pronaos doamna Anastasia şi îmi place să privesc cu Anastasia mea reprezentarea iconică a acestei doamne, în special mă impresionează modul cum este îmbrăcată.
Cu mare uimire am văzut în parcarea de la Humor ii tradiţionale, cusute pe pânză de casă la preţul de doar 70-100 Ron. Doar la Marginea am mai văzut aşa nişte preţuri căci în general astfel de piese de port popular sunt foarte scumpe.
Ne-am întors acasă încărcaţi cu resurse pentru a mai supravieţui o perioadă în tumultul vieţii noastre. Am realizat încă o dată ce minunat este să poţi să te urci în maşină şi să porneşti nici tu nu ştii unde, unde dă Domnul. N-am amintit de splendoarea pădurii pe parcursul drumului, de nuanţele de la verde, galben până la roşu aprins. Au concluzionat şi copiii că cel mai mare artist este Dumnezeu.
PS: astă seară am aflat că pentru stoparea crizei mondiale Franţa a propus crearea unui Guvern Unic Mondial!!! Vorba cuiva: Franţa-mamă propune, mai rămâne să mai aprobe Anglia-tată şi bineînţeles "Israelul"-bunic. Ne aşteaptă fraţilor vremuri grele.

joi, 9 octombrie 2008

Mulţumesc Mirela Şova

Singura mea legătură cu profesoratul sunt cele 2 ore de religie la şcoala din sat. Luni am fost la şcoală şi cum acolo mă simt ca peştele în apă, mă tot gândesc ce să fac să dau copiilor cât mai multe bucurii şi dragoste de ceea ce oferă acest controversat, pentru unii, obiect de studiu. Dar iată că ideea mi-a venit cu ajutorul Mirelei Şova, profesoară de religie la Şcoala nr. 3 Nicolae Titulescu din Bucureşti, pe al cărei blog ne sunt oferite câteva minunate piese de teatru pentru copii, creaţii ale autoarei. Aşa că voi alege 2 piese de teatru, îmi trebuie două pentru că la şcoala noastră se învaţă la simultan, adică avem cls. 1 cu cls. 2 şi cls. 3 cu cls.4. Copii sunt cam puţini dar sunt minunaţi şi voi putea realiza cu ei o lucrare pe măsura inimilor lor.
Încă de la venirea în parohie, adică acum 7 ani, mi-am dorit să realizăm lucruri frumoase pentru copii. Atunci, imediat, într-un elan al începutului se conturaseră câteva idei. Dar lucrurile nu sunt mereu tocmai cum ni le dorim, dragii noştri copii de atunci au ajuns pe la licee în oraş şi s-au mai depărtat cu inimile de noi. A urmat deci o perioadă de "linişte" necreativă. Acum, cu ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea satului nostru, lucrurile se schimbă şi bucuria este mare când în grupul "copiilor bisericii" sunt bineînţeles şi cei trei copii ai noştri. Spaţiul este o mare problemă în toată această chestiune, dar nădăjduim ca odată cu terminarea lucrărilor majore la biserica cea nouă, să canalizăm o parte din forţe pentru ridicarea unei case praznicale. Acolo am fi stăpâni la noi acasă şi ne-am putea organiza cum avem noi nevoie. Îmi doresc tare mult un mic atelier pentru copii, în care să realizăm diverse activităţi ale mâinilor îndemânatice şi visez chiar la mai mult, la învăţarea unor meşteşuguri româneşti tradiţionale...
Aţi observat, poate, că am postat un banner al zilelor rămase până la Crăciun. Să nu mă judecaţi greşit, nu este prea devreme să ne gândim la Crăciun, mai ales când avem în plan mai multe activităţi cu copiii. Deci, pentru conştientizarea mea şi concentrarea asupra celor ce le am de făcut până atunci daţi-mi voie să număr zilele rămase.
Între timp încerc să rezolv problemele cu tehnica: aparatul foto, scanerul şi imprimanta, care toate s-au apucat de odihnă la noi în familie.

luni, 29 septembrie 2008

Gânduri de început de blog

Încep astăzi, foarte stângaci, să administrez un blog al meu. Îmi este greu dar îl consider un lucru foarte necesar. Îmi doresc în primul rând să mă folosească pe mine, ordonându-mă, analizându-mă şi însoţindu-mă în urcuşul "din pridvor" spre Altarul cel de Sus. Dacă cineva se va simţi folosit câtuşi de puţin din postările mele, bucuria va fi împlinită. O seară frumoasă!