SUSTIN CAMPANIA

SUSTIN CAMPANIA

miercuri, 18 martie 2009

Dar din dar


Am primit o poezie minunată de la o "mamă de mămică" şi vreau să vi-o dăruiesc tuturor. Nu se putea ca o bunică să nu cuprindă în inima ei sentimentele minunate pe care şi o mămică le poartă.

Muguraş de floare

E zvon de primăvară în tot albastrul zării,
Narcisa înfloreşte la tâmpla aşteptării,
Cald, albul de miresme îmi înfăşoară dorul
Ca tânăra mămică ce-mbrăţişează-odorul.

Se pregătesc petale să-nfeşe copilaşul
Venit ca dar din ceruri, zâmbind ca îngeraşul...
Când razele de soare dezmiardă ochişorii,
Trei lacrimi de mămică sărută obrăjorii.

Privesc cu drag minunea ce-n braţe se frământă,
Un zâmbet mă surprinde şi inima îmi cântă,
Se naşte-n mine dorul de-o largă-mbrăţişare,
Dar braţe de mămică fac taina mult mai mare.

Un gângurit de înger şi-un plâns ca de vioară
Răzbat în largi ecouri ce inima-nfioară...
Când mâna-mi tremurândă atinge obrăjorul,
Un muguraş de floare alină-ndată dorul.

Şi bucurii şi temeri încep să mă cuprindă,
O taină-nrourată vor inima-mi s-aprindă...
E lacrima minunii că-s mamă de mămică
Şi-i taina şi fiorul de-a fi din nou bunică...

(De la Mariana cu mult drag pentru toţi iubitorii de "mici minuni "!)
Despre noi... numai de bine! :) :) :)

5 comentarii:

  1. Mulţumesc din suflet, Iuliana!
    Câteodată marile bucurii, ca şi marile dureri sau marile iubiri, abia încap în cuvinte...
    Numai bine tuturor şi fie ca primăvara să vă aştearnă în cale petale imaculate de narcise, iar gândul să fie mereu la Dumnezeul nostru!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu iti multumesc Mariana! Din punctul meu de vedere bucuria cea mare a incaput foarte frumos in cuvintele tale si mi-am regasit si eu bucuria in ele. Te imbratisez cu drag si adaug asa sa fie in calea noastra a tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragă Iuliana, fiindcă azi e Buna Vestire, îţi dăruiesc cu drag versurile următoare scrise din uimirea ce o am faţă de cuvintele ce le-a spus Maica Domnului Iisus: "Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!"

    ÎN CRINII ALBI...

    În crinii albi îţi văd neprihanirea,
    Marie, Maică a Fiului de Sus.
    În lacrima tăcută văd iubirea
    Şi-n ochi duioşi îţi tremură privirea
    De Maică sfântă-a Domnului Iisus.

    Îţi pleci uşor privirea-nceţoşată,
    Iar inima-ţi tresaltă de uimire...
    Un înger ţi se-nchină de îndată,
    Tu tremuri tot ca trestia înaltă,
    Şi-n piept se-adună valuri de iubire.

    Nu îndrăzneşti să-ţi mai rosteşti suspinul,
    Te farmecă prezenţa îngerească.
    De dincolo de nori tu vezi seninul
    Şi ştii c-acesta ţi-e acum destinul
    Să laşi sfios ca Fiul să se nască.

    Nu poţi altfel că tu ai fost aleasă
    Şi vrei ca roabă-a Cerului să fii!
    ...Îţi ştii podoaba sfântă de mireasă
    Şi inima şi dorul nu te lasă
    Că ştii c-aceasta-i pentru veşnicii...

    Şi te supui cu-atâta frumuseţe
    Dorind a lumii dulce mântuire.
    Iar sufletul tânjeşte să-L răsfeţe
    Şi să-I şoptească sfintele poveţe
    Celui venit de Sus doar din iubire.

    Dorim şi noi s-avem neprihănirea
    De robi ca tine-ai Tatălui din ceruri.
    Mereu la El să ne-aţintim privirea,
    Să învăţăm ce dulce e jetfirea
    Când cu Hristos trăim curat de-a pururi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Iuliana, te astept aici cu o mică surpriză:
    http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/2009/03/hotarare-grea.html

    PS. Am mai încercat să postez invitaţia de mai sus, dar se pare că am greşit ceva şi nu a apărut...

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim de frumoasa poezie.Binecuvantarea Domnului sa se reverse peste noi toti.Amin!

    RăspundețiȘtergere