SUSTIN CAMPANIA

SUSTIN CAMPANIA

duminică, 20 septembrie 2009

În fugă, cu mult drag

Am acum faţă de voi, dragii mei cititori de blog, sentimentul care mă duce la spovedanie... Nu zâmbiţi, mă simt vinovată că n-am mai scris de prea multă vreme, căci vremea a zburat şi toate întâmplările zilelor scurse, m-au acaparat nepermis de mult şi de total.

După săptămânile de pregătiri pentru sfinţirea bisericii, săptămâni care m-au scos din timp, din timpul şi mai ales, cei mai rău, ritmul casei mele m-am trezit că odată cu începutul şcolii trebuie să înceapă şi reconstruirea ritmului familial, eventual, de dorit, unul mai eficient şi mai rodnic pentru educaţia copiilor noştri.

Mă aflu deci, la perioade de început de drum şi mă felicit că nu l-am dat pe Nectarie la şcoală, deşi are 6 ani împliniţi, căci ar fi fost un program imposibil de împlinit. M-am gândit că va trebui să-i dedic mult mai mult timp şi n-aş fi avut , efectiv, de unde, aşa că la anul va creşte Theofan şi va fi "preluat" de Simeon ca partener de joacă iar eu voi fi mama lui Nectarie elev în clasa I, căci Anastasia s-a descurcat de pe la începuturi mai mult singură!
Dacă mă credeţi şi acest post îl scriu de vreo trei zile, câte trei rânduri... Spuneţi-mi, dragilor, şi la voi e la fel, sau numai la mine totul este ca într-o vârtelniţă? V-aş scrie tare multe şi nu am timpul necesar căci îndată se trezeşte Theofan, vin ceilalţi de la şcoală şi grădiniţă şi totul în casă mă aşteaptă să le iau la mână. Ce minunat este totul, chiar şi într-o aşa situaţie! Vorbesc serios, este atâta treabă de făcut încât, am eu o vorbă, n-ai timp nici să mori. Şi slavă lui Dumnezeu că toţi sunt sănătoşi, voioşi, frumoşi, voinici şi puşi pe şotii întreaga zi.

Şi pentru că ştiu că aşteptaţi măcar câteva fotografii vă voi da acum câteva cu biserica iar povestirea momentului sfinţirii o las pe altădată, mai cu tihnă, pentru că nu voi uita nimic, căci am trăit totul la intensitate peste măsura firii.
Vă îmbrăţişez pe toţi, ştiuţi şi neştiuţi, vă rog pomeniţi-mă şi pe mine la neorganizaţi, poate vor prinde contur câteva reguli fixe, spre folosul tuturor.

Maica Domnului, pictată pe bolta Sfântului Altar, este o minunăţie, nu este reuşită deloc fotografia, dar toţi au rămas uimiţi şi cutremuraţi de frumuseţea reprezentării. Acolo nu este o imagine, este o prezenţă vie, caldă, învăluitoare. Voi încerca să prind pictura în imagini mai reuşite, fotografic şi nădăjduiesc să puteţi simţi taina Ei. Multă pace, bucurie şi lumină în vieţile tuturor...

joi, 20 august 2009

Roadele blogului

Ieri am gustat din primele roade ale blogului. Mai concret, am trăit prima întâlnire din virtual în real. Am avut deci emoţia întâlnirii cu Irina şi Mariana, căci până ieri mă întâlneam cu Dulce casă şi Psalm de dor. Bucuria şi folosul unei întâlniri virtuale aţi gustat-o şi o gustaţi mereu. Eu acum vă rog să faceţi totul pentru a gusta din cealaltă, şi fiţi siguri că vor apărea ispite, eu una am rămas ieri pe undeva prin oraş cu maşina la ora la care trebuia să fiu la întâlnirea cu fetele căci mi s-a rupt cablul de acceleraţie :(. Dar cu îngăduinţa fetelor am ajuns până la urmă :)).
Două fete minunate, una mai minunată ca cealaltă, simţeam şi vedeam cât de bine m-ar completa în părţile mele deficitare. Să vă vorbesc de tenacitatea şi entuziasmul Irinei sau poate să vă povestesc de căldura şi blândeţea Marianei... Nu, asta o fac ele foarte frumos pe blogurile lor. Eu vă voi spune că mi-a fost foarte bine împreună cu ele, că nu ştiu dacă nu am vorbit eu prea mult, bafta lor că s-au întâlnit înainte de venirea mea, că orice subiect am fi abordat ne-ar fi trebuit mai multe zile să avem impresia doar că l-am epuizat, că am plecat zburând şi promiţându-mi că voi lua ca albina tot ce este bun în ele încercând să le semăn.
Şi, cum le-am spus şi lor, este minunat că de acum nu vor fi doar Irina şi Mariana ci vor fi mai mult: aaaa, Irinaaa şi Marianaaa, cum să nu le ştiu!!
Aşa că, daţi-mi voie să le îmbrăţişez, astfel încât să pot cuprinde în îmbrăţişare toate gândurile şi pe toţi cei dragi ai lor. Iar vouă tuturor nu vă fac sâc, sâc ci vă invit la alte întâlniri din virtual în real. Credeţi-mă, vă va fi tare bine...
Până atunci, pregătirile de sfinţire abia au început şi aseară simţeam deja că mă ia o oboseală. Dar cu rugăciunile voastre dragilor, voi reuşi să ajung la linia de sosire.

luni, 17 august 2009

Veşti şi ... o invitaţie

Cu părere de rău şi din prea multe motive n-am mai scris de mai bine de-o lună!
Îmi pare tare rău şi sunt datoare cu o cerere de iertare.
Iar acum am bucuria şi emoţia de a vă anunţa că am ajuns la momentul cel mare:
pe 6 septembrie avem sfinţirea bisericii noi, fără pictură totală doar în Sf. Altar!
Slavă lui Dumnezeu, Prea curatei Maicii Sale, la a cărei praznic al Adormirii am şi aflat vestea că putem sfinţi pe acea dată, cu rugăciunile sfinţilor români din vechime şi din actualitate (a căror canonizare întârzie, dar nu şi în inimile noastre) şi nu în cele din urmă cu minunatele rugăciuni ale Sf. Arh. Mihail care a făcut o minune mare în Colose şi va face din nou o minune la Tişăuţi în acea binecuvântată zi de 6 septembrie.
Aşadar, prinsă până peste cap cu pregătirile necesare, cu surprinderea şi înrâurirea bucuriei întregului sat, vin cu sufletul costumat în costum popular românesc şi vă rog să poftiţi, cu mic cu mare, la sărbătoarea noastră, de oriunde v-aţi afla şi oricât ne-am cunoaşte.
Iată şi invitaţia oficială:



PREOTUL ŞI CREDINCIOŞII PAROHIEI TIŞĂUŢI AU BUCURIA DEOSEBITĂ DE A VĂ INVITA ŞI AŞTEPTA LA SFINŢIREA NOII BISERICI PAROHIALE CARE VA AVEA LOC DUMINICĂ 6 SEPT 2009, SFINŢIRE OFICIATĂ DE ÎPS PIMEN ÎMPREUNĂ CU UN SOBOR PREOŢESC, ÎNCEPÂND CU ORELE 8.00.


PAROH,

PR. MIRCEA BEJENAR

Să vă spun că vă aştept cu mult, mult drag şi că vă cer rugăciunile şi gândurile bune pe tot parcursul pregătirilor. Doamne ajută-ne!

marți, 23 iunie 2009

Cu ochi deschişi



Am culcat copiii şi derulez imaginile din ultimele zile gândindu-mă la profunzimea vieţii care se scurge prin noi, conştient sau nu.
În seara asta m-am pornit cu cinci copii la priveghere la Sf. Ioan. Ai mei patru şi o nepoţică ce este la noi de două zile. Este o experienţă mai cuprinzătoare parcă, să pregăteşti cinci rânduri de haine, să îmbraci vreo doi copii şi să porneşti la drum. Priveam cu alţi ochi, sau mai bine zis, priveam cu ochi deschişi spectacolul ce-l reprezenta întreaga mea activitate.
Duminica ce a trecut eram cu copiii mei la biserică şi o femeie, în vârstă dar fără copii, mă privea şi-mi spuse: " Ce fericită sunteţi!" şi a trebuit să recunosc instantaneu că da, mai ales că tocmai atunci cei mari mi-l pupau de zor pe cel mic. Atunci mi s-au deschis ochii, mă priveam şi ne priveam cu ochii realităţii exterioare.
În seara asta la mănăstire în timpul slujbei a început o ploaie de pomină. Am plecat de acasă fără umbrelă, deşi punând un picuţ mai devreme hainele la uscat mă gândeam că le va uda ploaia ce se vedea venind. Şi totuşi am plecat cu cinci copiii fără nici o umbrelă. Aşa că atunci când uriaşii nori au adus ploaia ne-am retras pe unde am putut înghesuindu-ne alături de alţii ca noi, pelerini la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Şi copiii în acea înghesuială au cam început să se plângă că n-au loc, că vor la biserică, că le este frig, că unde-i tata ş.a. Privindu-le feţişoarele îi linişteam că îndată se va termina ploaia şi totul va intra în normal. Şi brusc, privindu-i m-am gândit la mamele care plecau cu copiii lor în evacuare, în exil, în cine ştie ce locuri necunoscute şi neavând nimic cu ei, neştiind unde şi ce anume îi aşteaptă pe viitor. Şi mi-am amintit de vorbele femeii mele din duminica pomenită.
După ce a stat, cât de cât ploaia, am pornit cu ei spre maşină, care era mai departe datorită aglomeraţiei din dreptul mănăstirii. Pe drum erau din loc în loc oameni, suceveni, care ofereau pelerinilor sarmale, colăcei, suc şi diverse. M-am trezit astfel cu un colac în mână şi vrând să-refuz, gândindu-mă că eu nu sunt de departe şi că mai bine este să fie dat la cei veniţi de departe, m-am văzut din nou cu ochi deschişi şi anume m-am văzut o mamă cu copil mic în port-bebe urmată de alţi cinci şi ... n-am mai refuzat colacul, m-am întors doar să-l dau copiilor şi să le spun să-l împartă. Dar în spatele meu mi-am văzut copiii, fiecare cu câte un colac în mână, foarte fericiţi şi cu prima îmbucătură deja servită :). Am înţeles că era o pomană foarte primită. La următorul grup de oameni ne-am pomenit cu toţii, din nou, cu câte o farfurie de sarmale fierbinţi în mâini. I-am văzut pe copii cum ar fi mâncat sarmalele pe loc dacă n-ar fi fost fierbinţi şi dacă n-ar fi plouat încă.
Fericiţi ne-am continuat drumul spre maşină, încărcaţi cu bunătăţile primite şi mare ne-ar fi rămas bucuria dacă n-am fi găsit maşina prinsă ca-n menghină de alte două din faţă şi din spate.
Ei dar, cu multă dibăcie şi învărtind serios de volan când la dreapta când la stânga, am ajuns acasă spre a ne consuma bucuria complet.
M-am bucurat şi eu şi mai ales am înţeles că totul este dar, un Dar de Sus, milostenia oamenilor din seara asta, vorbele femeii, gândul meu cu refugiaţii, totul m-a convins că viaţa este un dar. Un dar minunat pe care trebuie să-l conştientizăm şi să-l valorizăm cu valoare cerească, iar copiii noştri fac să valoreze astfel viaţa noastră.
Un dar pe care astăzi l-am primit de la sfinţii dragi: Ioan Botezătorul şi Ioan cel Nou pe care îi rog să ne ocrotească pe toţi, umplându-ne de revărsare de bucurie şi binecuvântare. Amin.

marți, 16 iunie 2009

Poezie

Noi tot aici
de Andrei Ciurunga

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor şi-l suie,
se cern zăpezi a nu ştiu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuţi în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei şi lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat şi ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Căţui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriţi trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Ţiţeiul nostru spumegă în sonde,
scot munţii saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărăţii cât şapte ţări într-una
se clatină, pândite de cenuşe,
stăpâni ai lumii au muşcat ţărâna,
noi tot aici, noi tot între cătuşe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărţi aduce,
istorii noi aşterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuţi pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuţi din ghinde şi blesteme –
Noi tot aici, noi tot în aşteptare,
Să prindă visul trup – şi să ne cheme.

miercuri, 10 iunie 2009

Gânduri de mulţumire

Am avut în martie un anunţ umanitar şi cu multă bucurie am primit pe blog următoarele minunate gânduri:

Gânduri la sfârşit de greu.

„Cel ce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: «El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred» ” (Psalm 91. 1–2). Prin cuvintele acestui Psalm, Domnul m-a îmbărbătat şi m-a întărit „caci scut si pavăză este credinciosia Lui“ (vers. 4). El le-a poruncit îngerilor Săi să mă ducă pe mâini, ca nu cumva să mi se lovească piciorul de vreo piatră.

Mulţumesc celor ce m-au purtat pe braţe de rugăciune în momentele grele, astfel încât „nici săgeata care zboară ziua“ nu m-a atins şi am putut să revin în mijlocul familiei mele şi în mijlocul frăţietătii, deorece El "toate oasele [mi] le păzeşte, ca niciunul dintre ele să nu se sfărâme", si m-a trecut cu bine prin greaua încercare.

Mulţumesc de asemenea in numele Domnului tuturor fraţilor şi surorilor care au răspuns îndemnului Domnului de a contribui financiar la această mare cheltuială şi mă rog necontenit ca Bunul Dumnezeu, în marea Lui iubire, să rasplăteasca înzecit şi să umple golul care s-a făcut, pâna va da peste. De asemenea, mulţumesc bisericilor şi preoţilor care au înţeles să răspundă apelului făcut de Dumnezeu şi să mă susţină financiar şi cu rugăciuni, pe care le-am simţit pe toată durata tratamentului. La fel, le mulţumesc tuturor prietenilor şi cunostinţelor despre care nici nu ştiam că sunt atât de mulţi. Ştiu, în sufletul meu, că Domnul le va răsplăti tuturora şi nu va îngădui ca datorită efortului financiar depus pentru mine, să simtă lipsuri. Ştiu că El le va acoperi toate nevoile, la fel cum m-a scos şi pe mine din această strâmtorare. „Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema îi voi raspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea."

Nu ştiu ce îmi va rezerva viitorul cu privire la sănatatea mea, dar ştiu că la orice problemă care ar putea să apară, Dumnezeu îmi va aduce şi vindecarea, pe calea pe care numai El o ştie.

Încredinţarea pe care o am eu, şi pe care aş vrea ca toţi să o aveţi, este că, nu există om pe lumea asta care să se roage cu credinţă din toată inima, şi să nu primească răspuns de la Domnul. "Mare putere are rugăciunea celui neprihănit" şi când aceasta va fi făcută din toată inima, Domnul găseşte mijloacele cu care să rezolve şi problemele materiale, să ajungă şi la inimile oamenilor, cum numai El ştie. O problemă lăsată în mâna Domnului, va fi cu siguranţă rezolvată, aşa cum ştie El, căci El întotdeauna are o cale şi un răspuns.

Ştiu că sunt mulţi cei care s-au rugat pentru mine, începând cu familia mea, părinţi, fraţi, rude, fraţii din Oaste, Biserica, şi terminând cu oameni pe care nu-i cunosc, despre care n-am auzit şi poate că nici n-am să aud vreodată. Rugăciunea mea de acum către Cel care ştiu că ascultă toate rugăciunile izvorâte din inimi curate, este ca El să-i binecuvinteze pe cei care m-au susţinut cu o rugăciune, cu un ban, cu o vorbă bună sau orice ajutor pe care mi l-au acordat mie sau familiei mele. Eu, cu certitudine, nu am cum să le răsplătesc vreodată, dar las şi această problemă tot în grija Celui ce este viu şi lucrător, cu credinţa şi marea nădejde că El îmi va răspunde şi la această rugăciune.

Cu recunoştinţă, a voastră soră în Domnul, Corina Oprean.

Eu am plâns când le-am citit şi m-am gândit ce minuni mai face Dumnezeu zi de zi şi cu fiecare din noi şi ce minunată este credinţa noastră şi mai ales ce minunat ar fi dacă ne-am umple de ea total şi definitiv. Fii binecuvântată Corina şi drumul vieţii să-ţi fie mărturie şi mărturisire şi mai apoi martor la judecata de obşte.

marți, 9 iunie 2009

Un premiu ce mă angajează...

Am schimbat fotografia blogului actualizând-o.
A fost o discuţie, la un moment dat, dacă e bine sau nu să punem pozele copiilor noştri pe net, şi concluzia a fost, mai mult, că nu e bine. Sunt de acord şi totuşi nu m-am putut abţine, ei mă reprezintă, ei vorbesc cel mai bine despre mine, ei sunt eu şi de aceea vă dăruiesc imaginea lor punându-le ocrotirea în grija Domnului şi a Maicii Sale mult iubitoare de copii.


Am primit premiul de mai sus de la Fluturaş şi m-a impresionat mai ales motivul pentru care l-am primit. Este vorba despre "postarea poeziei închisorilor". Ei bine, m-am gândit că totuşi nu fac aceasta aşa cum ar trebui să o fac, căci deşi mă înconjur de această literatură cu orice ocazie mi se oferă şi absorb fiecare vers ca un burete nu am reuşit să o şi promovez aşa cum merită. De aceea, primesc premiul mai mult ca un îndemn sprea aceasta, ca o angajare pe calea promovării acestor minunate perle născute, aş spune, din "bube, mucegaiuri şi noroi" şi adaug din credinţă nesfârşită.
Vă ofer tuturor o altă poezie a lui Gyr:

IMN MORŢILOR

de Radu Gyr

Morminte dragi, lumină vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!


Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până'n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.


Ascunse'n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n ţară,
va regăsim mereu in noi!


De vi s'au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul, nu vi-l ştim,
tot gândul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.


Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane.
Morţi sfinţi în lupte şi furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
ş
i vă purtăm pe frunţi cununi.


Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâţi eroi.
Nu! Neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.

(Inchisoarea Aiud)

Mulţumesc frumos Fluturaşule şi îl ofer tuturor cititorilor ca un îndemn spre această poezie a temniţelor. Campania "Din temniţe spre sinaxare " nu s-a încheiat încă. La lucru cu mult spor!

joi, 4 iunie 2009

Cântec deplin

Pentru că sunt prinsă cu plivitul şi "dezburuienitul" de prin grădină pot să vă ofer doar o poezie, la care meditez în această perioadă. Este vorba despre "Cântec deplin" a lui Radu Gyr, o minunăţie ca toată creaţia lui Gyr, în care îmi scufund gândurile îndreptându-le spre "sus".


N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.

duminică, 31 mai 2009

Ploaia

M-am trezit ieri dimineaţă într-un optimism cu nedepistată sursă. Îmi venea să zburd şi chiar am făcut-o în drumul dinspre cameră spre coşul de gunoi cu pampers-ul proaspăt schimbat în mână :)
Între timp constat că soţul meu n-a dat drumul găinilor şi pornesc într-acolo cu avânt când ... stop, da, am aflat de unde mi se trăgea entuziasmul: plouase. Ei şi?, veţi spune, ei şi vă spun că m-a refăcut această ploaie asemeni firului de iarbă şi întregului pământ îmbujorat de drag şi bucurie. Şi asta prin somn, prin nebăgare de seamă! Afară totul mirosea a frânturi de copilărie, când mergeam cu ai mei în staţiune la munte şi constatam că acolo miroase "altfel". Atât de altfel încât şi Anastasia îmi spuse, cu capul îţit pe uşă, că miroase "a munte". Da, mirosea curat şi în plus cu aromă de fum, de la focurile făcute de nişte vecini mai friguroşi. Era atât de minunat că-mi certam plămânii că nu pot cuprinde întregul aer tot, să-mi fac provizii pentru viaţa'ntreagă.
Dar dragii mei, astăzi, tot după altă ploaie, am constatat că până şi lumina e mai curată, căci pe geamul proaspăt şters la bucătărie, care are vederea spre răsărit, îmi strălucea peisajul întreg de aproape şi de departe, dar nu de la proaspăt şters. Nu, căci ieşită afară am văzut că totul strălucea în aceeaşi serafică lumină.
Îmi pare rău, cred că şi vouă, că nu sunt pusă la punct cu tehnica de fotografiere, promit să-mi fac temele complet cât de curând.
În rest, numai de bine, creştem, gângurim, chiuim, sărim calul cu obrăzniciile, repetăm poezii pentru serbare, aşteptăm cu emoţie examenul de absolvire anul I de pian, facem planuri de vacanţă şi mai presus de toate aşteptăm sa plecăm ... "la munte".
Deocamdată ne pregătim să plecăm cu toţii la biserică şi credeţi-mă că la noi durează pregătirea! E Duminica Sfinţilor Părinţi de la sinodul I ecumenic.
Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!

PS: nu vi se pare că ceva s-a schimbat şi-n stilul comunicării mele?, să fie oare de la ploaie sau mai degrabă de la Shakespeare, căci tocmai am terminat de recitit "Viaţa şi moartea regelui Richard al III lea"??
Oricum, vă îmbrăţişez cu drag.

joi, 28 mai 2009

Despre şi pentru copii

Ce repede trece timpul!! În curând pruncuşorul meu va avea 3 luni şi mă întreb când s-au scurs minunatele clipe... N-am mai reuşit să scriu nimic pe blogul meu, dar nu m-am putut opri să mai citesc de pe ale voastre. Mi-am încărcat bateriile cu bucuriile oferite de copiii mei, cu frumuseţea zilelor de primăvară, cu întâlnirile cu prietenii, întâlniri generate de "rodin" (vă veţi întreba ce este asta?, ei bine nici eu n-am ştiut până am ajuns în Bucovina, este vorba de prima vizită care se face unei familii în care s-a născut un prunc şi se vine cu daruri pentru cel mic dar şi produse alimentare pentru "întărirea mamei"!).
Astăzi, de praznicul Înălţării Domnului, am fost după slujbă la monumentul eroilor ridicat în satul nostru. A fost din nou un moment impresionant, pentru că este acesta un prilej de a sădi în inimile copiilor şi tinerilor, o valoare necesară sufletului lor, asemeni iubirii de bine şi de frumos. E grea munca asta, de a îndruma cugetul cel zburdalnic şi uşor purtat de vânt, dar fără de ea zadarnică ar fi orice altă trudă. Minunea, ajutorul vine din, încă, entuziasmul copiilor la astfel de activităţi. Am reuşit, de aceea, să-i învăţ într-o zi(!) un cântec patriotic. Programul pregătit cu copiii, elevii de la şcoală, a fost impresionant, alcătuit din cântecele clasice: "A sosit ziua dreptăţii", "Treceţi batalioane", "Hai să-ntindem hora mare" şi cântecul cel nou, împreună cu câteva poezii de Radu Gyr, Aron Cotruş şi o baladă cu autor necunoscut.
Trebuie să vă spun însă şi de "prestaţia" viceprimarului ce se doreşte primar, prezent în scop de impresionare electorală, şi care a vorbit non stop cu cine prindea prin apropiere, nepăsându-i de munca, efortul şi emoţia copiilor. De unde se vede că politicienii sunt clonaţi pe aceleaşi non valori şi neschimbabilă atitudine...

Iar pentru final să vă spun ce am descoperit pe net foarte folositor pentru copii. Este vorba despre o carte de colorat icoane, mai bine zis, sunt câteva zeci de icoane praznicale şi de sfinţi (39) ce se pot colora de copii. Dar pentru că eu am o mare dorinţă, ca în viitor copiii mei să picteze icoane, am ales nu varianta de a-i pune la colorat ci pe cea de a-i pune să copieze pe o foaie suprapusă imaginea, respectiv icoana, pe care abia apoi şi-o pot colora. Toţi cei trei copii ai mei au fost foarte încântaţi şi fiecare a realizat copierea la măsura vârstei lor, oricum a prins activitatea asta şi la 3 şi la 6 şi la 8 ani. Vă încurajez de aceea să daţi şi copiilor voştri, nemaivorbind de faptul că fiind vorba de icoane, le-am sugerat să fie foarte atenţi şi serioşi.
O noapte frumoasă vă doresc, la noi tocmai plouă şi mie îmi vine să chiui de bucurie pentru ploaia asta, pe care sincer nu mai îndrăzneam să o cerem de la Dumnezeu după "spectacolul" gay "găzduit" pe pământul nostru.

marți, 31 martie 2009

Anunţ umanitar


Oprean Corina, mama a doi copii din localitatea Deva jud. Hunedoara are urgent nevoie de ajutorul dumneavoastră!
A fost diagnosticată cu o tumoare pe creier, care i-a rupt un vas de sânge, medicii din Timişoara unde este acum internată în stare gravă îi dau o şansă de 40% pentru a supravieţui, dar spun totodată că îi dau 90% şanse de a supravieţui dacă va face o intervenţie chirurgicală în Germania.
Această operaţie nu se poate face în ţară, iar costul estimat este de 100 000E.

Deoarece situaţia financiară a familiei nu-i permite plata intervenţiilor medicale, orice sumă din partea dumneavoastră este binevenită.

Pentru donaţii puteti folosi contul:

RAIFFEISEN BANK
Adresa : B-dul Iuliu Maniu nr. 18 , Deva, 2700 - jud Hunedoara
Tel: +40 254 213 911
Fax: +40 254 213 009
Link catre pagina oficiala : www.raiffeisen.ro

Oprean Samuel Cristian

Cont Euro: Cont IBAN: RO47RZBR0000060011138542 Unitate: 28-AGENT.DEVA
Cont Lei: Cont IBAN: RO74RZBR0000060009847665 Unitate: 28-AGENT.DEVA


P.S. Nu ezitaţi să trimiteţi anuţul mai departe şi cât mai repede!
Vă mulţumim!

Iată aici si alte detalii

miercuri, 18 martie 2009

Dar din dar


Am primit o poezie minunată de la o "mamă de mămică" şi vreau să vi-o dăruiesc tuturor. Nu se putea ca o bunică să nu cuprindă în inima ei sentimentele minunate pe care şi o mămică le poartă.

Muguraş de floare

E zvon de primăvară în tot albastrul zării,
Narcisa înfloreşte la tâmpla aşteptării,
Cald, albul de miresme îmi înfăşoară dorul
Ca tânăra mămică ce-mbrăţişează-odorul.

Se pregătesc petale să-nfeşe copilaşul
Venit ca dar din ceruri, zâmbind ca îngeraşul...
Când razele de soare dezmiardă ochişorii,
Trei lacrimi de mămică sărută obrăjorii.

Privesc cu drag minunea ce-n braţe se frământă,
Un zâmbet mă surprinde şi inima îmi cântă,
Se naşte-n mine dorul de-o largă-mbrăţişare,
Dar braţe de mămică fac taina mult mai mare.

Un gângurit de înger şi-un plâns ca de vioară
Răzbat în largi ecouri ce inima-nfioară...
Când mâna-mi tremurândă atinge obrăjorul,
Un muguraş de floare alină-ndată dorul.

Şi bucurii şi temeri încep să mă cuprindă,
O taină-nrourată vor inima-mi s-aprindă...
E lacrima minunii că-s mamă de mămică
Şi-i taina şi fiorul de-a fi din nou bunică...

(De la Mariana cu mult drag pentru toţi iubitorii de "mici minuni "!)
Despre noi... numai de bine! :) :) :)

sâmbătă, 14 martie 2009

S-a născut ...Teofan!

Dragii mei, vreau doar să vă spun că ... am născut! Slavă Domnului pentru ajutorul Său nepreţuit, pentru darul Său minunat, pentru "bucuriile suferinţei" şi pentru tot ce va urma. Mulţumesc tuturor pentru rugăciuni, gânduri şi susţinere! Cu mult drag, noi toţi 6.
P.S. Puiul meu a vrut să se nască abia pe ... 9 Martie, fie ca sfinţii cei 40 de mucenici să-l ocrotească şi să-i întărească credinţa zi de zi.
Aceleaşi urări şi vouă, dragilor.

joi, 26 februarie 2009

Colecţia Radio - Prichindel

Am comandat pe net câteva cărţi de la Editura Casa Radio. Şi pentru că ele au făcut sărbătoare în casa şi în sufletele noastre m-am gândit la voi.
Este vorba de colecţia Radio-Prichindel, cărţi ilustrate de Vasile Socoliuc (vă voi spune mai multe despre acesta un pic mai jos) şi însoţite de unul sau două CD-uri cu înregistrări din Fonoteca de aur a Radioului.
De exemplu, eu am comandat:
- "Înşir-te mărgărite" de Victor Eftimiu, care prezintă un poem feeric în cinci acte a cărui text integral îl găsiţi în carte însoţit de ilustraţii, iar cele două CD-uri cuprind o înregistrare din anul 1953 a unei adaptări radiofonice a lui Victor Eftimiu. Fiind o înregistrare din 1953 vă voi spune că actorii sunt cei mari de atunci cum ar fi: George Calboreanu, Alfred Demetriu, George Vraca, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Ştefan Ciubotăraşu, Ion Lucian, Gina Petrini, Victoria Mierlescu şi mulţi alţii asemenea. Iar despre dulceaţa limbii nu am cuvinte să vă povestesc, căci am stat cu copiii cu urechile ascuţite şi cu sufletul tremurând de încântare...

-"Măria Sa Puiul Pădurii" de Mihail Sadoveanu, este un scenariu radiofonic de Marioara Sadoveanu şi Gheorghe Rădulescu iar înregistrarea de pe CD este din anul 1955 şi o are ca povestitoare pe Clody Berthola alături de alte nume mari ale scenei româneşti.

-"Legenda ouălor roşii şi alte poveşti" de Titela Haque - sau "Tanti Radio", creatoarea primelor emisiuni radiofonice pentru copii, este vorba de emisiunea "Ora copiilor", între anii 1929-1943.
Cd-ul este o înregistrare din anul 1993, dar ce este fascinant sunt poveştile în sine. Mai întâi aceste cărţi le-am citit copiilor şi vă spun sincer că au fost încântaţi chiar şi numai la citirea lor în aşa măsură ca au stat trei ore lângă mine şi le-au ascultat. Mai apoi au stat cu urechile ciulite să le audă şi "la radio" cum au înţeles ei, asta în timp ce Anastasia stătea cu cartea respectivă în mână şi urmărea firul poveştii din carte. Îmi spuse apoi: "Ştii, mama, cred că acum am înţeles ce vroiai să-mi spui prin citirea cu intonaţie, este ceea ce dă farmec textului!"!!
Poveştile scrise de Tanti Radio vă mărturisesc că mai întâi mi-au plăcut mie foarte mult şi am realizat distanţa de la cer la pământ, la modul propriu vorbind, dintre poveştile de pe acele vremuri şi cele de astăzi. Mă refer la mesajul poveştilor care era unul religios moral foarte "miezos" comparativ cu ce a mai rămas vremurilor noastre. Citiţi şi vă veţi convinge.
-"Cartea cu jucării" de Tudor Arghezi, cuprinde un scenariu radiofonic de Mitzura Arghezi şi Vasile Mănunceanu, iar pe CD veţi găsi vocea Mitzurei în rolul mamei într-o înregistrare din anul 1967.
Le puteţi comanda şi voi pe acestea şi încă altele aici. Din păcate câteva cărţi care le consideram minunate şi pe care chiar mi le-aş fi dorit sunt deja epuizate.

Şi acum câteva cuvinte despre regretatul grafician Vasile Socoliuc, ilustratorul întregii colecţii prezentate.
Să vă spun, cu mândrie, că este născut în satul în care ne-a trimis Dumnezeu să lucrăm în via Lui şi că i-am descoperit iniţial numele în Enciclopedia Bucovinei. Am luat mai apoi legătura cu sora dânsului, Dumnezeu s-o odihnească şi pe dânsa acum, cu gândul de a întocmi o mică galerie a oamenilor de seamă ai satului. Dumneaei a vorbit cu fratele dar acesta modest nu considera că ar avea cu ce se prezenta în acest proiect.
S-au mai scurs vreo 2-3 ani şi domnul Vasile Socoliuc trece la Domnul, anul trecut în august, şi alege să fie înmormântat în sat. Astfel am avut ocazia să-i cunosc familia, adică pe soţia d-na Sanda Socoliuc, realizatoarea multor emisiuni pentru copii la Radio, traducătoare şi scriitoare de adaptări şi scenarii pentru teatrul radiofonic de copii şi pe fata dânşilor frumoasă ca o Ileană Cosânzeană.
Nu insist prea mult cu prezentarea "profesională" a dânsului ci vreau să vă povestesc altceva, ceea ce pe mine m-a cucerit definitiv la acest om. Ştiind în mare despre cine este vorba m-am hotărât să particip la înmormântarea dânsului, la noi în sat. Astfel, am mers la biserică să mă rog pentru sufletul său la slujba de înmormântare. Nu vă lăsaţi cuprinşi, vă rog, de fioruri reci sau negre fiind vorba de o înmormântare!! Ajunsă acolo am văzut un chip luminos cu o barbă albă, am simţit o pace pe care n-aş fi bănuit-o şi deodată m-a cuprins ... o mare bucurie!!! Da, bucurie, am văzut că acest om minunat alesese ca veşmintele cu care să se prezinte în faţa lui Dumnezeu să fie... o cămeşă naţională minunată împreună cu un chimir la fel de frumos. Şi atunci, dragii mei, am prins un drag de acest om, de sufletul lui minunat, pe care nu l-am cunoscut, cu care n-am vorbit niciodată şi pe care am avut acum certitudinea că îl cunosc de mult, aşa cum îmi cunosc strămoşii români.
M-am tot gândit, un om de o valoare atât de mare în patrimoniul culturii române alege să fie înmormântat în satul natal, deşi putea avea un loc oriunde în Bucureşti alături de alţi mari oameni de cultură, alege să fie îmbrăcat tradiţional, are un chip de bunic din cele mai minunate poveşti româneşti şi descopăr mai apoi că era foarte apropiat de lumea copilăriei ilustrând cu mare dragoste nenumărate cărţi pentru copii.
De aceea m-am gândit că şcoala din satul nostru ar putea, pe bună dreptate, să-i poarte numele având astfel un model de vieţuire şi mărturisire românească, curată, nevinovată şi profundă în cultura noastră.
V-am scris toate acestea, poate pentru a vă cere rugăciunile spre a-mi da Dumnezeu putere de a împlini gândul acesta, cât mai curând, poate chiar până în vară la sfinţirea noii biserici a satului!

vineri, 20 februarie 2009

"Trinitatea Tehnologie, Bani, Confort (TBC) se transformă într-o maladie a sufletului şi trupului"

L-am descoperit pe domnul Ovidiu Hurduzeu mai ales prin cartea "România profundă", a treia forţă şi de atunci tot urmăresc ideile domniei sale. Am citit recent un interviu cu domnia sa luat de Silviu Man şi mi-au plăcut foarte mult câteva idei de acolo, aşa că astăzi, recitind interviul, m-am gândit să postez aici un fragment pentru că redându-vă eu cele câteva idei nu vor avea aceeaşi rezonanţă sufletească.

"Visez frumos la România, comuniune de oameni-eveniment…"

Silviu Man: Răspunsul dumneavoastră mă surprinde. Formularea "într-o gândire evenimenţială, esenţa (natura) nu poate fi separată de manifestarea ei concretă. Eu nu ştiu CE înseamnă esenţa umană dar ştiu foarte bine CINE este persoana lui Silviu Man," mă duce cu gândul la ceea ce spunea d-l Dan Puric într-o emisiune a d-lui Robert Turcescu: "creştinismul asta înseamnă: celălalt. Deocamdată, România este conjugată la "ce e România?", nu la "cine este România?". Eu pot să întreb mâine ce este Robert Turcescu? Este jurnalist. Ce este Dan Puric? Prestator de servicii cultural-artistice la Naţional. Când o să întreb cine este d-l Robert Turcescu, am acces la fiinţialitatea şi la taina lui, cât pot." Deşi probabil că nu aveţi foarte multe lecturi comune cu Dan Puric şi proveniţi din medii total diferite, discursul Dvs. "personalist" se înrudeşte în chip uluitor cu al D-sale. Cum explicaţi?

Ovidiu Hurduzeu: Precum Dan Puric, eu îmi asum gândirea şi practica socială a românilor. Nu este vorba numai de lecturi comune, ci mai ales de un "mental" asemănător. Dacă occidentalii au în comun individualismul monadic, pe noi, românii ne uneşte personalismul evenimenţial de care v-am amintit în acest interviu. Nu avem nevoie să construim o Românie personalistă sau "să inventăm" o persoană-eveniment (aşa cum ideologii postmodernismului pretind că Sfântul Augustin a inventat "eul interior"). Persoana-eveniment nu este o inginerie socială aşa cum nici România nu este (încă) o inginerie politico-economică a globalismului. Avem şi am avut persoane-eveniment: marii noştri duhovnici, marile noastre personalităţi (din trecut). În România mai găseşti zone de spiritualitate - spaţii evenimenţiale - dar trebuie să le cauţi în "România profundă". Democraţia, după cum o înţeleg eu, trebuie să-i ofere fiecărui cetăţean şansa de a deveni un "eveniment". Visez frumos la România, comuniune de oameni-eveniment. Deocamdată, văd că se împlineşte însă un coşmar: România, ţara oamenilor-marfă, buni la export - marfă ieftină ("căpşunarii") sau ceva mai scumpă (ingineri, regizori, cântăreţi de operă etc).

Silviu Man : Aţi scris un foarte valoros eseu - Tinereţea ca eveniment - în care vă arătaţi îngrijorat pentru traseul de viaţă al tinerilor de astăzi şi constataţi extinderea pandemică printre ei a unui virus rafinat (eu l-am numit TBC, abreviind manifestările pe care le observaţi: Tehnologie, Bani, Confort)…

Ovidiu Hurduzeu: Mi-a plăcut mult cum aţi interpretat în cheie medicală manifestările TBC-ului pe care eu le-am analizat din prismă religioasă. În final, cele două interpretări converg. Devenind idol pentru tânărul de azi, trinitatea Tehnologie, Bani, Confort se transformă într-o maladie a sufletului şi trupului. Cred că situaţia din SUA nu este radical diferită de cea din România în ceea ce priveşte "idealurile" tineretului. Aceeaşi obsesie de a se integra cât mai vârtos în Sistem, de-a deveni un "specialist" şi a câştiga… cât de mult. Dacă s-ar putea la infinit… În SUA, nici un tânăr ambiţios nu-şi vede viitorul ÎN AFARA marilor corporaţii (Corporate America). Când eram de vârsta dumneavoastră, tineretul occidental mai era încă revoluţionar în sensul bun al cuvântului - tinerii aveau o conştiinţă critică, voiau să acţioneze pentru a schimba lumea (faptul că revolta lor a fost manipulată politic nu schimbă datele problemei). Tânărul conservator din SUA din anii 50 era un "unadjusted man" - omul neajustat! În anii 60, 70, guvernele occidentale şi comuniste tremurau de frica mişcărilor studenţeşti. Cine se mai teme astăzi de tinerii "cool" branşaţi la Ipod-uri, "mobiluri" şi video game-uri? Cui îi pasă de "chat"-ul lor teribilist de pe Internet?

Idealul tânărului recent nu este să fie un revoltat, ci un "maleabil". Comparaţi pe tinerii de azi cu cei din "generaţia de aur" dintre cele două războaie mondiale, Ţuţea, Cioran - "adaptarea la împrejurări se cheamă conformism", spunea Petre Ţuţea, "şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune". Chiar şi Papa, simbolul status quo-ului, i-a îndemnat pe tinerii de la începutul mileniului să nu mai fie conformişti: "Dacă doriţi cu toată ardoarea să vă apropiaţi de Dumnezeu, feriţi-vă de mediocritatea şi conformismul atât de răspândite în societatea noastră" (Toronto, 18-28 iulie, 2002). Papa ştia prea bine ca "maleabilitatea" tinerilor, conformismul lor este simptomul TBC-ului de care sufereau. Cu cât conformismul este mai vârtos, cu atât se vântură mai mult falsa revoltă a "marginalilor", "teribiliştilor" şi revoluţionarilor subventionati (feministe, gay etc) - de fapt, manifestări ale deculturalizării catastrofale ale tinerei generaţii. "We don’t need no education/ we don’t need no thought control/ Teachers leave the kids alone." Şi profesorii i-au lăsat în pace! Şi nu numai profesorii. Azi tinerii sunt lăsaţi de izbelişte - fără părinţi, fără profesori, fără mentori, fără duhovnici, fără Dumnezeu - "liberi", în voia soartei şi a manipulărilor de tot felul. Rezultatele le cunoaştem cu toţii.

Silviu Man: Şi atunci, domnule Hurduzeu, încotro salvarea şi reperele? Înspre biblioteci, înspre biserici, în mijlocul naturii, în artă, către duhovnici şi maeştri? Cum credeţi că se poate salva un om dezorientat?

Ovidiu Hurduzeu: Nu există soluţie miraculoasă, nu există reţetă universală. Cred însă că putem lupta eficient împotriva TBC-ului - dacă 1) nu ne lăsăm amăgiţi 2) nu ne lăsăm angrenaţi şi 3) acţionăm. Vaccinul AAA. Bibliotecile, bisericile, arta, duhovnicii, maeştrii, tradiţia, natura sunt "vitamine" întăritoare care ne ajuta să învingem boala. Cu o condiţie. Să ne schimbăm regimul de viaţă. De fapt, să optăm pentru VIAŢĂ. Din păcate, mulţi dintre noi, chiar şi dintre cei mai tineri sunt nişte "morţi în viaţă". Ce ne spune Hristos? "Eu sunt Viaţa". Să ne comportăm ca nişte fiinţe vii - cu alte cuvinte, neîmpietrite în şabloanele "stăpânirilor şi împărăţiilor". Necuratul - uităm că în creştinism este numit Cel Viclean - este stăpânul Morţii. Ne amăgeşte, idolii lui de azi Tehnologia, Banii şi Confortul sunt căile prin care moartea pătrunde în noi. Aruncaţi o privire la Bucureştiul "postmodern". Ce predominã? Băncile şi farmaciile, primele, simbolurile morţii spirituale, celelalte ale bolii psihice şi trupeşti pe care încercăm în zadar s-o remediem prin mijloace chimice. Ce a dispărut? Natura, simbolul vieţii. Atâta timp cât nu devenim un deşert sufletesc, suntem mântuiţi…

Găsiţi interviul complet şi multe alte lucruri frumoase şi profunde aici.

joi, 12 februarie 2009

Leapşa

Bun exerciţiu de meditaţie îmi propune MihaelaMaria! Mulţumesc pentru provocare...

Deci, ce nu-mi place să văd la mine în casă, în materie de amenajări, decoraţiuni ş.a?
Să vă spun din start că în mine se dă o luptă de a "promova" doar ce este tradiţional, rustic. Cu toate acestea, mă trezesc admirând şi elemente moderne cărora uneori le devin pradă ca şi cumpărător. Aici văd eu lipsa unei educaţii coerente pe baze solide, nediluate, neamestecate de valoare şi nonvaloare şi mai apoi lipsa, interioară cred, a unei trainice culturi estetice, a frumosului frumos. Pe de altă parte, faptul de a nu avea incă o casă a noastră, mă face să accept compromisuri stil bazar, adică mă mulţumesc cu ce ne pot da unii şi alţii urmărind strict aspectul utilităţii.

Voi încerca totuşi...
Nu-mi plac băile foarte mici şi mai ales bucătăriile mici, copilăria mea m-a "săturat" de astfel de cutiuţe existente din plin în apartamentele blocurilor noastre din epoca de aur.
Nu-mi plac pereţii încărcaţi de stucaturi, calciu, culori şi cine mai ştie ce!
Nu-mi plac geamurile mici, îmi plac şi mă odihnesc foarte bine camerele luminoase, cu expunere solară şi eventual spre grădină.
Nu pot respira în camerele cu multă mobilă în care pentru a ajunge de la uşă la geam te loveşti de toate elementele existente.
Nu am nici o "afecţiune" pentru bibelouri şi, din fericire, de cele câteva primite m-au scăpat copiii mei de la primii paşi pe care i-au făcut prin casă :).
Nu-mi plac, de fapt mă anulează, florile de plastic de prin vaze, evident că eu n-am nici una, şi tare mi-e greu să le scot şi din biserică, deşi vă asigur că cu fiecare curăţenie mai jumuleam câte una pentru a nu mai fi "prezentabilă".
Nu-mi place plasticul în general, asta nu înseamnă că mă dau în vânt după metal, sticlă sau alte elemente reci, dacă s-ar putea m-ar mulţumi tot ce este lemn.
Nu-mi place deloc ideea gresiei în sufragerie sau mă rog în living!?
Nu-mi place camera fără cărţi, la noi găseşti cărţi pretutindeni, e adevărat că nu se află mereu într-o ordine desăvârşită, dar pentru mine ele încălzesc foarte mult casa chiar şi aşa în neorânduială, mai mult poate că tocmai acest lucru arată că nu sunt de decor!
Nu-mi place casa fără flori, ghivece mai mici sau mai mari cu plante cu flori sau doar cu frunze ornamentale.
Nu-mi place casa fără copii, cu tot "riscul" ce-l presupune această minunată prezenţă!
Şi ar mai fi mai multe de spus, dar deja o mică "minunată prezenţă" nu mai are răbdare să mă mai lase la calculator, aşa că mă opresc aici, am conturat în mare câteva aspecte.

Dau leapşa mai departe pentru cei ce încă nu au studiat problema aceasta, care, după părerea mea, ajută mult la cunoaşterea proprie şi la stabilirea unui traseu conştient de viaţă.
Mulţumesc încă o dată, MihaelaMaria!

La mulţi ani!

Ieri m-am gândit, la un moment dat, că voi naşte chiar de ziua părintelui Iustin! Mă luaseră nişte dureri, care totuşi nu erau contracţii...
Azi aş naşte de ziua naşului Dan Puric...
Mâine, poimâine, răspoimâine...
Important este că poţi spune "La mulţi ani!" tuturor celor dragi inimii tale!
Deci:
"La mulţi ani!"părintelui Iustin, duhovnicul minunat al sufletelor noastre!
"La mulţi ani!" lui Dan Puric, făclia nădejdii credinţei româneşti mărturisitoare!
"La mulţi ani!" celor ce duc lupta cea bună, strânşi într-un buchet minunat de suflete ce nădăjduiesc spre Rai!
"La mulţi ani!" pruncului nostru nenăscut şi tuturor celor chemaţi ca şi el, dar mai ales cei lăsaţi să vină, pe drumul vieţii pentru ca să le poţi spune "La mulţi ani!".
Şi de ce nu?! "La mulţi ani!", vouă tuturor!
Sunt vremuri tulburi, în care, ne spune părintele Iustin, ar trebui să ne bucurăm, căci sunt cele mai potrivite vremuri pentru mântuirea noastră! Dar aceasta nu cu îndărătnicie omenească ci cu deschidere dumnezeiască...

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Motivare

Revin după o vreme de absenţă nedorită. Capriciile tehnicii ne ridică sau ne coboară!
Vroiam doar să vă spun din nou bun găsit şi să aflaţi că suntem bine.
Între timp am aflat că îl aşteptăm luna viitoare pe ...Teofan şi nu pe Nona!
Deci... voi fi soacra cu trei nurori :) :) :)
Acum recitesc, mai bine spus studiez cartea lui Simion Mehedinţi, "Şcoala muncii".
Aveam mare nevoie să reclădesc în mine unele principii ale educaţiei. Chiar dacă nu mai predau propriu zis, sunt ceea ce este mai important: pedagogul propriilor mei copii, greu şi minunat lucru!
Cartea aceasta o găsesc a fi esenţială în educaţie, şi mă conving citind-o, studiind-o de adevărul spuselor lui Simion Mehedinţi. Toate elementele pe care le prezintă el găsesc o profundă rezonanţă în adâncul sufletului meu, simt că ele vin şi clădesc acolo unde erau zone libere sau nelămurite.
În rest sunt în recuperare, încercând să prind din urmă gândurile voastre, bucuriile şi tristeţile acestei perioade.