"Visez frumos la România, comuniune de oameni-eveniment…"
Silviu Man: Răspunsul dumneavoastră mă surprinde. Formularea "într-o gândire evenimenţială, esenţa (natura) nu poate fi separată de manifestarea ei concretă. Eu nu ştiu CE înseamnă esenţa umană dar ştiu foarte bine CINE este persoana lui Silviu Man," mă duce cu gândul la ceea ce spunea d-l Dan Puric într-o emisiune a d-lui Robert Turcescu: "creştinismul asta înseamnă: celălalt. Deocamdată, România este conjugată la "ce e România?", nu la "cine este România?". Eu pot să întreb mâine ce este Robert Turcescu? Este jurnalist. Ce este Dan Puric? Prestator de servicii cultural-artistice la Naţional. Când o să întreb cine este d-l Robert Turcescu, am acces la fiinţialitatea şi la taina lui, cât pot." Deşi probabil că nu aveţi foarte multe lecturi comune cu Dan Puric şi proveniţi din medii total diferite, discursul Dvs. "personalist" se înrudeşte în chip uluitor cu al D-sale. Cum explicaţi?
Ovidiu Hurduzeu: Precum Dan Puric, eu îmi asum gândirea şi practica socială a românilor. Nu este vorba numai de lecturi comune, ci mai ales de un "mental" asemănător. Dacă occidentalii au în comun individualismul monadic, pe noi, românii ne uneşte personalismul evenimenţial de care v-am amintit în acest interviu. Nu avem nevoie să construim o Românie personalistă sau "să inventăm" o persoană-eveniment (aşa cum ideologii postmodernismului pretind că Sfântul Augustin a inventat "eul interior"). Persoana-eveniment nu este o inginerie socială aşa cum nici România nu este (încă) o inginerie politico-economică a globalismului. Avem şi am avut persoane-eveniment: marii noştri duhovnici, marile noastre personalităţi (din trecut). În România mai găseşti zone de spiritualitate - spaţii evenimenţiale - dar trebuie să le cauţi în "România profundă". Democraţia, după cum o înţeleg eu, trebuie să-i ofere fiecărui cetăţean şansa de a deveni un "eveniment". Visez frumos la România, comuniune de oameni-eveniment. Deocamdată, văd că se împlineşte însă un coşmar: România, ţara oamenilor-marfă, buni la export - marfă ieftină ("căpşunarii") sau ceva mai scumpă (ingineri, regizori, cântăreţi de operă etc).
Silviu Man : Aţi scris un foarte valoros eseu - Tinereţea ca eveniment - în care vă arătaţi îngrijorat pentru traseul de viaţă al tinerilor de astăzi şi constataţi extinderea pandemică printre ei a unui virus rafinat (eu l-am numit TBC, abreviind manifestările pe care le observaţi: Tehnologie, Bani, Confort)…
Ovidiu Hurduzeu: Mi-a plăcut mult cum aţi interpretat în cheie medicală manifestările TBC-ului pe care eu le-am analizat din prismă religioasă. În final, cele două interpretări converg. Devenind idol pentru tânărul de azi, trinitatea Tehnologie, Bani, Confort se transformă într-o maladie a sufletului şi trupului. Cred că situaţia din SUA nu este radical diferită de cea din România în ceea ce priveşte "idealurile" tineretului. Aceeaşi obsesie de a se integra cât mai vârtos în Sistem, de-a deveni un "specialist" şi a câştiga… cât de mult. Dacă s-ar putea la infinit… În SUA, nici un tânăr ambiţios nu-şi vede viitorul ÎN AFARA marilor corporaţii (Corporate America). Când eram de vârsta dumneavoastră, tineretul occidental mai era încă revoluţionar în sensul bun al cuvântului - tinerii aveau o conştiinţă critică, voiau să acţioneze pentru a schimba lumea (faptul că revolta lor a fost manipulată politic nu schimbă datele problemei). Tânărul conservator din SUA din anii 50 era un "unadjusted man" - omul neajustat! În anii 60, 70, guvernele occidentale şi comuniste tremurau de frica mişcărilor studenţeşti. Cine se mai teme astăzi de tinerii "cool" branşaţi la Ipod-uri, "mobiluri" şi video game-uri? Cui îi pasă de "chat"-ul lor teribilist de pe Internet?
Idealul tânărului recent nu este să fie un revoltat, ci un "maleabil". Comparaţi pe tinerii de azi cu cei din "generaţia de aur" dintre cele două războaie mondiale, Ţuţea, Cioran - "adaptarea la împrejurări se cheamă conformism", spunea Petre Ţuţea, "şi conformistul se deosebeşte de ploşniţă doar prin aceea că ea n-are raţiune". Chiar şi Papa, simbolul status quo-ului, i-a îndemnat pe tinerii de la începutul mileniului să nu mai fie conformişti: "Dacă doriţi cu toată ardoarea să vă apropiaţi de Dumnezeu, feriţi-vă de mediocritatea şi conformismul atât de răspândite în societatea noastră" (Toronto, 18-28 iulie, 2002). Papa ştia prea bine ca "maleabilitatea" tinerilor, conformismul lor este simptomul TBC-ului de care sufereau. Cu cât conformismul este mai vârtos, cu atât se vântură mai mult falsa revoltă a "marginalilor", "teribiliştilor" şi revoluţionarilor subventionati (feministe, gay etc) - de fapt, manifestări ale deculturalizării catastrofale ale tinerei generaţii. "We don’t need no education/ we don’t need no thought control/ Teachers leave the kids alone." Şi profesorii i-au lăsat în pace! Şi nu numai profesorii. Azi tinerii sunt lăsaţi de izbelişte - fără părinţi, fără profesori, fără mentori, fără duhovnici, fără Dumnezeu - "liberi", în voia soartei şi a manipulărilor de tot felul. Rezultatele le cunoaştem cu toţii.
Silviu Man: Şi atunci, domnule Hurduzeu, încotro salvarea şi reperele? Înspre biblioteci, înspre biserici, în mijlocul naturii, în artă, către duhovnici şi maeştri? Cum credeţi că se poate salva un om dezorientat?
Ovidiu Hurduzeu: Nu există soluţie miraculoasă, nu există reţetă universală. Cred însă că putem lupta eficient împotriva TBC-ului - dacă 1) nu ne lăsăm amăgiţi 2) nu ne lăsăm angrenaţi şi 3) acţionăm. Vaccinul AAA. Bibliotecile, bisericile, arta, duhovnicii, maeştrii, tradiţia, natura sunt "vitamine" întăritoare care ne ajuta să învingem boala. Cu o condiţie. Să ne schimbăm regimul de viaţă. De fapt, să optăm pentru VIAŢĂ. Din păcate, mulţi dintre noi, chiar şi dintre cei mai tineri sunt nişte "morţi în viaţă". Ce ne spune Hristos? "Eu sunt Viaţa". Să ne comportăm ca nişte fiinţe vii - cu alte cuvinte, neîmpietrite în şabloanele "stăpânirilor şi împărăţiilor". Necuratul - uităm că în creştinism este numit Cel Viclean - este stăpânul Morţii. Ne amăgeşte, idolii lui de azi Tehnologia, Banii şi Confortul sunt căile prin care moartea pătrunde în noi. Aruncaţi o privire la Bucureştiul "postmodern". Ce predominã? Băncile şi farmaciile, primele, simbolurile morţii spirituale, celelalte ale bolii psihice şi trupeşti pe care încercăm în zadar s-o remediem prin mijloace chimice. Ce a dispărut? Natura, simbolul vieţii. Atâta timp cât nu devenim un deşert sufletesc, suntem mântuiţi…
Găsiţi interviul complet şi multe alte lucruri frumoase şi profunde aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu