SUSTIN CAMPANIA

SUSTIN CAMPANIA

sâmbătă, 25 octombrie 2008

Din nou poezie

Astăzi, continui seria poeziilor lui Demostene Andronescu, dăruindu-vă poezia lui cea mai dragă sufletului meu.

NEBUNUL

Treceam prin viaţă-aşa ca orice om
Şi fremătând şi eu ca orice pom
Visam să înfloresc, să leg apoi,
Şi să rodesc, nu roade prea de soi,
Ci rodul simplu-al omului de rând
Ce creşte pe oriunde şi oricând
Şi care zdrenţuit de vânt şi ploi
Îşi trage seva numai din noroi.

Dar într-o zi o pasăre străină
Cu penele brumate de lumină,
Venind de pe tărâmul celălalt,
Roti deasupra mea în zbor înalt
Şi poposind în ramurile-mi ciunte
Îşi smulse-o pană şi-ncepu să cânte.

Şi cântecul ei sfânt, din alte sfere,
Ecou îndepărtat al altor ere,
Ca seva dulce-n ramuri mi-a pătruns
O dată numai, dar a fost de-ajuns.
De-atunci un dor înalt, un dor fierbinte,
Necunoscut de mine înainte,
Îmi stăruie ca un blestem în sânge,
Sufletu-l cântă, inima îl plânge
Şi scos din lumea mea, dintr-ale mele
Mă îndârjesc să-mi fac din frunze stele,
Să înfloresc luceferi şi să am
Câte un cuib pe fiecare ram,
Dar nu de păsări, ci de îngeri care
Să scoată pui şi-apoi spre cer să zboare.
Din ziua ceea, părăsind grădina,
Mi-am smuls din lutul reavăn rădăcina,
M-am răsucit şi am întors-o-n sus
S-o-nfing adânc în boltă ca pe-un fus
Şi seva pentru rodul ce-l frământ
S-o trag de sus din cer nu din pământ.
Dar ramurile mele învăţate
Cu sevă dulce trasă din păcate
N-au rezistat luminii şi, pe rând,
Au prins a se usca, iar eu plângând
Am strâns tot verdele pe care-l am
Şi l-am îngrămădit pe-un singur ram,
Am pus pe el şi frunze şi petale
Şi-aşa, cu celelalte ramuri goale
Îmi pregătesc în trunchiul chinuit
Arome pentru rodu-nchipuit.
În jurul meu, stufoşi, ceilalţi fârtaţi
Peste zăplazuri mă privesc miraţi,
Dar de-nţeles nu mă-nţelege unul
Si zic foşnind în sinea lor: nebunul.
Nemaigăsind pe coaja mea crăpată
Nici gâze, nici omizi ca altădată,
Mă ocolesc şi mierla şi lăstunul
Zicând în ciripitul lor: nebunul.
Şi vântul sur, nomadul, călătorul,
În frunza mea vrând să-şi doinească dorul
Şi-a destrămat prin crengi uscate fumul
Şi-a zis trecând pe-alăturea: nebunul.
Şi prietenii mei buni ce până-acum
Mi-au fost tovarăşi nelipsiţi de drum
Au dat din cap şi, unul câte unul,
M-au părăsit zicând încet: nebunul.
Şi când, mişcându-mi singurul meu ram,
Foşnesc din frunzele ce le mai am
Şi-ngân sfios o melodie sfântă
Ei, dându-şi coate, zic: nebubul cântă.
Iar când omida îndoielii moale
Şi duhul deznădejdii-mi dau târcoale,
Foşnesc uscat şi sec din ramuri ciunge,
Ei dau din cap zicând: nebunul plânge.
Nebun, da sunt nebun, dar lume, dacă
N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă,
Ţi s-ar usca şi ramuri şi tulpină
De n-ai avea prin ei, sus, rădăcină
Şi-ai fi de tot comună şi banală
Căci cei cuminţi n-ar face rod nici unii
De n-ar muri in locul lor nebunii.

Un comentariu:

  1. Ce înseamnă să iubeşti un om?

    A iubi un om înseamnă
    a-i contempla sentimentele,
    aspiraţiile şi suferinţele,
    visele şi bucuriile,
    lipsurile şi temerile.

    A iubi un om înseamnă
    să treci dincolo de veşminte,
    dincolo de masca ce te poate minte
    spre locul cel mai fierbinte...
    Inima lui e grai fără cuvinte.

    A iubi un om înseamnă
    să fii plin de compasiune
    să-i înţelegi durerea chiar de nu ţi-o spune...
    Să laşi lacrima să se-mpreune
    cu a lui tăcută rugăciune.

    A iubi un om înseamnă
    a-i oferi şansa să fie ascultat,
    să se simtă iubit, respectat,
    să vadă că-i apreciat,
    să nu-i impui nimic forţat.

    A iubi un om înseamnă
    a-i recunoaşte dreptul la propria-i cale,
    chiar dacă diferă de crezurile tale.
    Să-i apreciezi sincer părerile sale
    fără să-l judeci pentru-ale lui greşale.

    A iubi un om înseamnă
    să-ţi expui transpartent dorinţele,
    sentimentele şi vulnerabilităţile...
    Să-ţi exprimi sincer gândurile,
    Să spui fără ruşine :”Acesta-s eu, omule!”

    A iubi un om înseamnă
    să ai curajul să urci spre Calvar,
    să te dăruieşti pe tine, în mod voluntar,
    să te jertfeşti dacă-i necesar
    sorbind al suferinţei greu amar

    A iubi un om înseamnă
    să-i răspunzi când greşeşte, cu blândeţe,
    Chiar de-i vinovat, să-l mângâi cu tandreţe,
    Să nu-i strigi pacatul pe uliţi, prin pieţe...
    Ochii tăi în lacrimi privirera-i să-i răsfeţe!

    A iubi un om înseamnă
    să-i simţi prezenţa ca o binecuvântare...
    Alături de el, să zbori cu-nfiorare
    Pe-aripi de dor, ca-ntr-o visare
    Spre Primăvara Vieţii viitoare.

    Aşadar,a iubi un om înseamnă
    a duce povara dragostei depline,
    a te iubi, la urma urmelor, pe tine,
    suflet călător, prin taina simfoniilor divine,
    spre părtăşia sfântă a Luminii senine.

    RăspundețiȘtergere