N-am mai apucat să mai scriu pe blog şi nu că n-aş fi avut ce, sau că nu m-aş fi gândit. Atâtea activităţi au năvălit peste programul meu din zilele acestea, încât nu ştiam cu ce să încep şi cu ce să termin! Dar, una peste alta, toate s-au aranjat şi încerc acum să redefinesc spaţiul preocupărilor zilnice în tihnă.
Am cumpărat şi eu, pentru prima oară, revista "Lucru de mână", pe care ne-o recomandase Irina pe blogul ei, în care am găsit cu adevărat lucruri foarte frumoase şi care ne-au mobilizat, pe mine şi pe Anastasia, spre a încerca să facem şi noi ceva frumos de acolo. Aşa că, am început să coasem, mai mult ea pentru că ăsta este şi scopul, pe o bucată de etamină un chenar în diverse modele iar în interior vom prinde câţiva puiuţi şi vreo doi iepuraşi. Când terminăm vă vom arăta, cu multă bucurie, ce ispravă a ieşit.
Am găsit ceva tentant aici, lucrat din frunzele toamnei şi de aceea în micul nostru pelerinaj de ziua cuvioasei Parascheva, am cules din curtea mănăstirii Humor frunze de arţar pe care dorim să le prindem într-un buchet de toamnă.
Ne apropiem tot mai mult cu biserica de final, în mare vorbind, căci mai sunt nenumărate lucruri şi mai ales lucrări de făcut, şi zilele acestea am cumpărat un brâu din gresie de exterior pentru turla centrală. Ne-am tot străduit să găsim ceva cât mai potrivit ca model şi ne doream şi culoare, dar socoteala de acasă cu cea din târg... De aceea acum efectuez o operaţiune care mie îmi face mare plăcere, am de pictat cu negru ornamentaţia în relief a gresiei, pentru a obţine un contrast mai potrivit, care să şi pună în valoare modelul, ţinând cont că turla este la mare înălţime şi este acoperită cu tegola neagră. Tare mi-ar place să vă pot arăta despre ce este vorba...
Aminteam de un pelerinaj. Da, marţi după slujbă, ne-am urcat cu toţii în maşină şi am pornit la drum. A fost minunat, am prins o zi minunată de toamnă şi ne-am răsfăţat sufletele la mănăstirile: Râşca, Voroneţ şi Humor. Mănăstirea Râşca am găsit-o, parcă, mai frumoasă ca niciodată. Era tot interiorul mănăstirii invadat de flori, e uimitor pentru o mănăstire de călugări, sincer, eu doar la mănăstirea Horaiţa am mai văzut atât de multe flori într-o mănăstire de călugări; eu chiar consideram că florile sunt apanajul mănăstirilor de maici! Era, deci, plin de flori şi în plus în acea zi se auzea în toată curtea Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cântat de Marian Moise. Era o atmosferă copleşitoare, de bucurie şi pace rară. Am avut bucuria să ne închinăm la o raclă cu sfinte moaşte din care amintesc: Sf. Spiridon, Sf. Pantelimon, Sf. Teodor Tiron, Sf. Haralambie şi alţii. M-am plimbat o bună vreme cu copiii prin curte, adulmecând trandafirii, bucurându-ne de toate florile, plantele şi de muzica ce ne însoţea. Să vă mai spun cum Simeon a apărut la noi, la un moment dat, cu o farfurie plină de prăjituri... Eu nu puteam înţelege, dar m-am dumirit mai apoi, cum că a trecut pe lângă el un părinte, ce servea la trapeză, cu două farfurii cu prăjituri, l-a invitat pe Simeon să servească o prăjitură şi el... a luat toată farfuria!!! Ne-am prăpădit de râs imaginându-ne scena şi mai ales bucuria lui Simeon.
Voroneţul ne aştepta în minunatul lui veşmânt, frământat de mulţime de grupuri de turişti străini; Anastasia îmi spune chiar că parcă n-am fi în România când auzi vorbind în jur numai limbi străine! Ne-am închinat cu drag la mormântul Sfântului Daniil Sihastrul, duhovnicul Sfântului Ştefan cel Mare care este special pentru noi, deoarece ne-am cununat într-o zi de 2 iulie. Iar băieţii mei îl recunosc pe Sfântul Ştefan în orice icoană, imagine sau statuie. Nectarie mi-a pus câteva întrebări legate de iconografia mănăstirii şi m-a uimit cu modul lui de a privi lucrurile.
Apoi, am mers la Humor, această mănăstire îmi este mie apropiată sufleteşte, mă gândeam demult că dacă ar fi fost să mă călugăresc Humorul era pe lista mănăstirilor candidate. Au maicile de acolo o blândeţe şi o dragoste care, niciodată când am fost la mănăstirea aceasta, nu au fost anulate prin vreun gest surprins chiar şi cu un ochi de vultur. Se află acolo în pronaos doamna Anastasia şi îmi place să privesc cu Anastasia mea reprezentarea iconică a acestei doamne, în special mă impresionează modul cum este îmbrăcată.
Cu mare uimire am văzut în parcarea de la Humor ii tradiţionale, cusute pe pânză de casă la preţul de doar 70-100 Ron. Doar la Marginea am mai văzut aşa nişte preţuri căci în general astfel de piese de port popular sunt foarte scumpe.
Ne-am întors acasă încărcaţi cu resurse pentru a mai supravieţui o perioadă în tumultul vieţii noastre. Am realizat încă o dată ce minunat este să poţi să te urci în maşină şi să porneşti nici tu nu ştii unde, unde dă Domnul. N-am amintit de splendoarea pădurii pe parcursul drumului, de nuanţele de la verde, galben până la roşu aprins. Au concluzionat şi copiii că cel mai mare artist este Dumnezeu.
PS: astă seară am aflat că pentru stoparea crizei mondiale Franţa a propus crearea unui Guvern Unic Mondial!!! Vorba cuiva: Franţa-mamă propune, mai rămâne să mai aprobe Anglia-tată şi bineînţeles "Israelul"-bunic. Ne aşteaptă fraţilor vremuri grele.

Foarte frumos! Parca am vazut si eu, citindu-ti randurile, locurile minunate prin care ai trecut.
RăspundețiȘtergereLa Rasca nu am fost niciodata, dar la Horaita mergem des... cat de des putem adica. Intr-adevar, e o oaza de liniste si frumusete.
mi-ai facut dor sa mergem pe undeva, cu atatea treburi si cheltuieli n-am mai iesit de mult din Bucuresti.Dar manastirile de aici nu sunt asa frumoase ca pe la noi :((.
RăspundețiȘtergere