Frumosul vieţii

Îmi este foarte de folos acest blog. Şi spun asta deoarece îmi arată modul în care reuşesc sau nu (mai mult nu) să mă organizez. Mereu apar nenumărate evenimente neprevăzute! Viaţa mea decurge mai mult într-un ritm aleator, impus de nevoile copiilor, soţului, parohiei şi ce mai apare. Nu consider că este un lucru bun, şi de aceea mi-am propus să fiu mult mai atentă la zilele care curg şi mai ales cum curg. Astfel, constat şi aici că mai am multe de făcut în acest sens. Citesc pe alte bloguri de mămici şi găsesc parcă o tihnă pe care şi eu de mult o râvnesc. Este minunată lumea mămicilor ortodoxe, învăţ şi aflu multe lucruri şi găsesc atât de multe idei, una mai frumoasă ca alta, încât realizez cât de multe minunăţii aş putea face împreună cu copiii mei! Şi totuşi, din vina mea, destul de puţine se materializează şi asta mă doare sufleteşte!

Am avut zilele acestea de mers la spital, am văzut acolo atâta suferinţă, încât nu mă ţine inima nici măcar s-o descriu! Mă gândeam de aceea că gândul cel nemulţumitor are nevoie din când în când de o ploaie a realei suferinţe a semenilor. Intrăm uneori într-o nebuloasă a vieţii zilnice, neluând în seamă bucuriile inerente acesteia, vedem doar necazurile, nemulţumirile, nerealizările. Este o viziune falsă şi nefolositoare, ceea ce trebuie să ne rămână cu adevărat este frumosul vieţii noastre, acel frumos veşnic prezent, tainic şi cuminte.

Să ne umplem de frumos, să-l descoperim în tot ceea ce facem, trăim şi gândim. Iar copiii noştri ne vor fi de mare folos, căci prin ei ne vine mare parte din frumosul vieţii şi împreună cu ei putem descoperi tot ce stă ascuns în noi şi în ei! Responsabilitatea de părinte este această mare bucurie şi totodată mare provocare: de a fi cât mai bun, dacă nu pentru tine, pentru copii şi apoi cu toţii pentru Dumnezeu!